Accent du jour: Florile textile

By  |  0 Comments

Zilele trecute Facebook-ul mi-a aratat o amintire de acum sase ani, pare un secol departare, un bujor textil, brosa, facuta de mine. La vremea aceea confectionam flori textile muulte si le vindeam, era un business handmade pe care l-am tinut, impreuna cu Iuliana Asoltanei, prietena mea, mai bine de doi ani de zile…

Dragostea mea pentru accesorii si florile textile a ramas neschimbata, chiar daca acum le port mai rar pe cele cateva care mi-au mai ramas. Cu nostalgie, candva mainile or sa-si aminteasca inaintea mea, cum tai fiecare petala, cum o finisezi la lumanare, cu le cosi intre ele si cum pui staminele din margele. Pana atunci hai sa le suflam de praf, sa le dam viata la gulerul camasilor, pe reverele sacourilor, pe cordoane, coliere, in par sau oriunde imaginatia si disponibilitatea stilistica ne da ghes.

Florile textile, ca sunt din cele mici, care pot fi cusute pe diverse haine, sau ca sunt mai mari si le purtam ca brose sau ca agrafe de par, sunt unele dintre accesoriile in care “de gustibus non est disputandum” (gusturile nu se discuta). Nu mai tarziu de saptamana trecuta imi confirmam cat de diferite sunt stilurile noastre si cat de subiective putem fi: am mers in acelasi magazin cu doua doamne diferite. Una dintre ele a adorat o brosa ca o crizantema ciufulita, neagra prinsa pe un sacou, intr-atat incat i-am cerut-o vanzatoarei, chiar de nu era de vanzare decat cu sacoul. Cealalta si-a dorit foarte tare sacoul, insa fara acea “hidosenie de floare”. Bineinteles, fiecare in universul sau stilistic era egala cu ea si isi confirma sau infirma limitele.

Asadar, accesoriile sunt precum condimentele intr-o bucatarie, unele dintre noi se multumesc cu sare si piper, eventual o foaie de dafin sau doua, ca asa au vazut la mama acasa, altele, mai flexibile si adaptabile, au acumulat cunostinte din carti, calatorii, alti bucatari pana au ajuns la a jongla firesc cu peste 10 sau 15.

Florile textile sunt un subiect cu atat mai delicat, caci par a friza excentricitatea, sunt foarte vizibile si odata cu aceasta calitate a lor ne pun pe noi in postura de a ne raporta in alt fel la privirile, judecatile si mesajele celorlalti fata de imaginea noastra. Asadar, e liber a va plasa cum va place fata de ele si a le lua in doze homeopate, pana va obisnuiti.

1.Cusute pe haine, genti textile, pantofi

Asa ca in prezentarile de haute couture, sa luam flori mici decupate de pe metrajele de la mercerie sau sa realizam noi unele si sa le coasem odata cu margeaua din interior pe camasi, poalele fustelor, pe umerii rochiilor, pe gulere, pe blazere pe orice simtim ca are nevoie de o doza de sofisticare data de volumele corolelor. In doi timpi veti reusi sa readuceti la viata o rochie de care v-ati plictisit sau o camasa care parca nu are sare si piper.

2. Prinse pe rever

Atentie, brosele se prind mai spre clavicula, uitandu-va in oglinda, spre umar, nu spre san!

Pe sacouri, camasi, pe blazere, ba chiar pe paltoane sau pardesie, pe gecile subtiri de fas, florile textile, mai ales, daca le alaturati unei alte brose frunza metalica pot atrage atentia asupra fetei, aduce creativitate si spontaneitate unei tinute, pot disimila si muta atentia de la niste coapse mai unduite, spre gat, spre fata.

3. La gulerul camasii

Pentru fashioniste imaginea aceasta este cunoscuta din prezentarile Gucci, pentru cele care nu sunt pasionate de podium si propunerile stilistice ale marilor case de moda, poate sa para putin fortat sa-ti inchizi camasa pana la ultimul nasture si sa prinzi si o floare. Insa, eu zic ca ar merita macar de dragul jocului in oglinda, sa incercati (daca aveti un gat suplu si mai lung)! La fel ca mai sus, este chic, original, suprinzator si aduce atentia catre fata, catre zambet.

4. Spre clavicula pe o rochie, bluza sau tricotaj

Bineinteles, daca tesatura va permite si nu o agatati, chiar si asa, pentru siguranta, prindeti si de breteaua de la sutien. Ador, tricotajele subtiri intr-o singura culoare pe care le poti impodobi, precum o panza alba, cu o multitudine de variante de accesorizare, dintre care si cele cu brose textile: una sau mai multe, un buchet. Efectul pe care il creeaza un buchet de flori mari textile, una langa cealalta, spre umar, este acela al unei piese haute couture, chiar daca a fost doar creatia ta, dimineata, in oglinda.

5. Pe un colier

Va puteti achizitiona un colier cu flori textile de pe www.breslo.ro sau de la targurile de handmade, ori puteti sa cumparati brose flori textile si sa le prindeti de un colier din perle sau alte margele doar cand simtiti nevoia sa-l schimbati. De asemenea, puteti sa va prindeti floarea pe o esarfa sau pe o panglica la mana sau in par.

 

6. In par

Asa, precum dansatoarele de flamenco, imi amintesc si acum de o nunta la care am incercat a-mi face un coc, insa nu reuseam sa-l stapanesc si am venit cu ideea de a-mi pune mai multi trandafiri din organza, intr-o parte (erau brose, dar i-am fortat sa stea cu niste agrafe). A fost mult mai bine si mai de efect, decat orice fel de coc super finisat.

Vin evenimentele de vara si poate ar fi bine sa va indreptati privirea, dincolo de rochii si pantofi si spre accesorii, cum sunt florile textile, mai ales cele dafane din materiale semitransparente, pastelate, cum sunt organza sau matasea.

Intrati si aici: Nina Design Floral

7. Pe gentile sau palariile din rafie, pai

Vara e dupa colt si sigur, cand veti scoate spre purtare vechile cosuri si palarii, parca le veti vrea schimbate cumva. Ce ati zice daca le-ati prinde cateva panglici sau flori textile, care isi vor relua locul pe sacouri cand se va fi terminat vacanta?! Brosele flori textile se pot prinde pe orice alte palarii sau ca breloc la orice alte genti, dragi dame, totul e cat de departe mergem in experientele noastre de a ne exprima vestimentar.

 

Acest articol este un teaser la programul online aflat in pregatire: Accesoriile – condimenteaza-ti garderoba!, la care lucrez de zor.

Votre,

Gabi Urda

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.