Actualizeaza-ti garderoba de toamna

By  |  0 Comments

Odata cu schimbarea temperaturilor, incepem sa ne intoarcem la stilul de viata de dinainte de vacanta si sa dam garderobei valente mult mai functionale. Fiecare actualizare sezoniera de garderoba impune o bucata buna de mentinere a ce ai acumulat deja si o alta de reinventare, evolutie a stilului personal…

In functie de cat de bine definit si de stabil este stilul tau personal, procentele de mentinere si reinventare difera de la o persoana la alta. Unele vor cauta cu precadere piese noi sau combinatii suprinzatoare ale celor pe care le au deja in dulap, altele sunt fericite cu garderoba destul de completa pe care o au deja si vor adauga doar cateva articole de accent, in schimb se vor concentra pe reparatii si inlocuiri.

Cum iti actualizezi garderoba de toamna

Improspatare minima.

Daca ai deja o garderoba stabila, preponderent clasica, vei purta cu gratie piesele tale favorite pentru toamna si anul acesta. Sigur te-ai indragostit de o anumita culoare sau, pentru un aer proaspat, iti achizitionezi o geanta noua sau un accesoriu, ori o pereche de botine, dar cam atat. O sedinta de shopping e suficienta pentru un curator ca tine, care si-a sublimat in ani garderoba pana aproape de perfectiune – pentru tine, bineinteles.

1. Impacheteaza articolele strict de vara

Sigur nu-s sanse sa le poti in sezonul toamna-iarna: costumele de baie, sandalele, rochiile de plaja etc. Le vei depozita in pungi de plastic sau in cutii in locul hainelor de toamna-iarna, pe care incepi deja sa le scoti din ascunzisuri si sa le aduci la indemana.

2. Repara si inlocuieste

Oricat de atenta ai fi si de grijulie cu hainele, tot se mai intampla mici accidente: tiv descusut, fermoar desfacut, nasturi cazuti, inlocuirea unei captuseli. De asemenea, reevalueaza hainele care s-au degradat, mai ales cele basics, si inlocuieste-le cu altele noi. Vezi ce reparatii poti face singura, de care ai nevoie de o mana de croitor sau care necesita sa pui altceva in loc.

NB: In loc sa le arunci pe cele care nu le mai porti, fa un pachet si adu-l la Yard Sale, noi le transportam la Directia pentru Asistenta Sociala Bucuresti.

Cum iti actualizezi garderoba de toamna

3. Investeste intr-o piesa cheie

Garderoba ta este deja bine conturata si ai toate piesele care iti trebuie pentru a construi tinute echilibrate, care sa te reprezinte. O idee ar fi aceea de a inlocui o piesa de mai proasta calitate, dar pe care o folosesti foarte des, cum ar fi trenciul, cu unul mai scump, de o calitate buna. Sau, pur si simplu, investeste intr-un articol pe care ti-l doresti de multa vreme, si pe care l-ai urmarit, care se incadreaza in standardele tale de calitate si versatilitate. Sigur il/o vei purta ani de zile, in combinatii nelimitate.

Cum iti actualizezi garderoba de toamna

4. Noi rasfaturi

Oricat de completa ar fi garderoba ta, sigur iti trezeste emotii o anumita culoare, care nu este reprezentata sau un anumit accesoriu. Experimenteaza, largeste-ti in limita bugetului dulapul, cu gandul la esenta stilului tau, acum in pragul schimbarii sezonului.

Cum iti actualizezi garderoba de toamna

5. Testeaza

Imediat ce ti-ai improspatat dulapul, incearca noi combinatii intre articolele tale vechi si cele nou achizitionate. Joaca-te si creeaza-ti un mood board de tinute care-ti plac intalnite prin perinderile pe bloguri, site-uri, reviste. Pentru a evita efectul copy-paste, incarcati memoria vizuala cu mixuri de culori si texturi din natura, cu imagini din cartile pe care le citesti, filmele pe care le vezi, femeile de pe strada sau din viata ta pe care ti-ai oprit privirea. Ele sa fie baza vietii tale estetice, nu tinutele unui blogger sau cele repostate pe Instagram.

Cum iti actualizezi garderoba de toamna

Actualizare medie.

Esti in proces de a-ti construi un stil personal care sa-ti reprezinte stilul de viata si personalitatea. Ai idei clare asupra anumitor aspecte si esti inca in procesul de lamurire si testare in altele. Asa ca folosesti fiecare sedinta de shopping si fiecare editare sezoniera pentru a-ti echilibra si definitiva stilul.

1. Mini detox

Presupunem ca ai trecut deja de marea editare, indata ce te-ai hotarat sa-ti imbunatatesti stilul personal. Ai scos afara din dulap lucrurile foarte degradate, cele care nu ti se potriveau ca masura, cele care aveau nevoie de reparatii. Acum a  venit vremea sa le elimini pe cele care nu se potrivesc deloc stilului tau si ritmului tau de viata. Plus, sa le impachetezi pe cele din afara sezonului: costume de baie, rochii de plaja, sandale etc. si sa le depozitezi pentru vara viitoare.

2. Stabileste care au fost hainele de toamna pe care le-ai indragit anul trecut

In functie de instrumentele stilistice si preferintele de acum, aminteste-ti care au fost tinutele cu care ai fost admirata, in care te-ai simtit frumoasa si plina de incredere. Apoi, vei reusi sa gasesti elemente comune in acele tinute si iti va fi mai usor sa scoti din dulap ce nu ai purtat si nu ti s-a potrivit ca stil, culoare, croiala, textura.

Cum iti actualizezi garderoba de toamna

3. Redefineste-ti un concept stilistic si o schema de culori

Te va ajuta dulapul tau si lista de la punctul precedent, dar si un mood board creat pe Pinterest sau intr-un folder in calculator. Acesta poate contine de la anumite articole precise, pana la printuri, culori, texturi sau fotografii care exprima o anumita stare. Important este sa reusesti sa traduci in haine si imagini ale unor produse concrete, acest concept de stil personal care ti s-a conturat in minte. Pe acesta condimenteaza-l cu elemente personale: apetenta pentru un anumit designer sau pentru o anume nuanta de verde.

4. Verifica stocul de haine de purtat pe deasupra, pantofi si genti

Jachetele si pantofii sunt extrem de dependente de sezon, astfel ca e bine sa iti stabilesti din vreme care-ti sunt nevoile. Nu ramane intr-un singur palton sau o singura pereche de cizme. Este bine sa ai cum sa le alternezi, 2-3 perechi, asa vei avea tinute variate, posibilitatea mai multor combinatii, plus ca articolele vor dura mai mult, intr-o stare mai buna.

Cum iti actualizezi garderoba de toamna

5. Stabileste o lista de prioritati

Cu hainele de toamna care iti plac din garderoba actuala, plus cele care vor veni, imagineaza-ti o capsula vestimentara ideala pentru toamna. Apoi, noteaza-ti ce ai nevoie sa-ti cumperi in ordinea prioritatii. Mai intai piesele de baza si cele pe care le vei purta frecvent in perioada urmatoare, iar acum iti lipsesc, apoi piesele statement, iar, la final, articolele special pentru evenimente, ocazii speciale.

Cum iti actualizezi garderoba de toamna

 

Revizie generala

Fie ti-ai schimbat stilul vestimentar la 180 grade, fie ca ai inceput o detoxifiere serioasa a garderobei, impresia este ca nimic nu iti mai place si nimic nu ti se mai potriveste. Ai putine piese pe care le mai iubesti si pe care ti-ai dori sa le pastrezi si multe completari de facut.

1. Editare majora

Daca este nemultumita si plicitisita de dulapul tau de acum si iti doresti o schimbare vestimentara care sa te apropie de cine esti tu acum, ai nevoie de o editare masiva. Imparte hainele in categorii: de oprit, de revandut, de aruncat, de reparat, de donat etc. Fa acest proces in mai multe etape, la distanta de cateva zile, caci s-ar putea, ca in primele momente, obisnuinta sa opuna rezistenta si sa nu te poti descotorosi decat de doua-trei tricouri. Mai multe aici: Editarea garderobei.

2. Inspiratie cu scop precis

Fara sa te pierzi in imagini feerice cu fete in rochii de vara si modele cu rochii de seara, concentreaza-ti atentia catre piese specifice sezonului. Construieste-ti pe hartie si cu ajutorul unui mood board Pinterest, intr-o agenda sau intr-un folder pe calculator, o schema a minimei garderobe pentru sezonul rece. Rezuma si iar rezuma! Ai grija sa-ti reflecte stilul de viata si personalitatea: o domnisoara care sta cat e ziua de lunga intr-un birou, nu are nevoie de geci de fas imense si bocanci, ci de paltoane croite pe talie si cizme ori botine din piele.

Mai multe aici: Sursele de inspiratie vizuala si stilul personal

Cum iti actualizezi garderoba de toamna

3. Capsula vestimentara de toamna

Stiu ca bugetele nu sunt nelimitate si este nerealist sa crezi ca iti vei putea schimba garderoba si stilul intr-o singura actualizare de sezon. Cel mai usor este sa-ti alcatuiesti o uniforma: pantalon skinny, camasa, cardigan/pulover, trenci, botine, cu esarfa si bratari sau pantofi Oxford, dres, rochie, pulover, cardigan si jacheta – spre exemplu. In jurul acestei uniforme pot gravita si celelalte piese, astfel ca poti achizitiona articole asemanatoare mai ieftine si investi in piesele majore: trenci, botine, geanta, o parka, o camasa alba.

Cum iti actualizezi garderoba de toamna

4. Familiarizeaza-te cu noua ta garderoba

Acum, ca ai deja in dulap noile achizitii, alaturi de piesele vechi care au scapat din filtrele editarii, este necesar sa le faci cunostinta intre ele si cu tine. Probeaza, testeaza, experimenteaza noi combinatii, moduri cu care erai mai putin obisnuita de a purta jachetele, in prima faza, chiar imprumuta elemente de stil vestimentar de la persoanele pe care le admiri.

Mai multe aici: Si tu lasi stilul…pentru confort

 

Poate parea ciudat pentru tine insa a te imbraca cu bun gust este o abilitate care se dezvolta, mai intai studiezi, apoi incerci, apoi repeti, pana devii din ce in ce mai buna si ajungi sa faci alegerile si combinatiile intuitiv, fara sa te gandesti prea mult la ele.

Pentru sedinte de shopping si actualizare de garderoba: contact@gabiurda.ro.

Credit: Pinterest.com

Votre,

Gabi Urda

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.