Baze si fundamente: Garderoba minima de ocazie (seara)

By  |  2 Comments
Piesele garderobei de ocazie se pot mixa cu cele clasice, cum ar fi camasile albe

Piesele garderobei de ocazie se pot mixa cu cele clasice, cum ar fi camasile albe

Garderoba minima de seara este o plasa de siguranta, nu ne scuteste de cumparaturi in preajma evenimentelor sociale majore – nunta, botez etc., mai ales daca indeplinim un anume rol in cadrul festivitatii. Insa, ne scapa de sindromul “sa nu fiu vazuta de doua ori cu aceeasi rochie”, care in anumite contexte de importanta medie este, de-a dreptul, supraevaluat…

O invitatie la cina, la un botez sau o nunta in care esti un simplu mesean, un cocktail, o seara in oras la opera, teatru, concert de muzica clasica, randuielile familiale mai mici – zile de nastere, de nume, toate pot fi abordate intr-o maniera mult mai relaxata, facand shopping in propriul dulap si imbinand cu stil elemente din propria garderoba de seara.

1. Rochie de seara – Varsta, circumstantele sociale, vor hotari daca investiti intr-o rochie lunga sau una cocktail (lungimea pana in preajma genunchiului). Piesele clasice, in A, eventual “little black dress” sau nude, fara maneca sunt alegeri cu care nu dai gres niciodata, mai ales daca tesatura rochiei este una pretioasa si croiala echilibreaza corpul. Pentru a evita intamplarile nefericite, in care evenimentele de toamna-iarna, ne iau pe nepregatite si tot ce avem in dulap este rochia fara bretele de la nunta din vara, este bine sa aveti doua piese, una fluida, vaporoasa, iar cealalta dintr-un material mai plin – dantela, tafta, satin. Prin accesorizare si completare cu jachete, sacouri, outfit-ul va parea proaspat si diferit, cu toate ca piesa de baza este aceeasi.

Rochie nude voal si dantela, feminina si atat de usor de asocit cu alte articole din dulap

Rochie nude voal si dantela, feminina si atat de usor de asocit cu alte articole din dulap

2. Fusta dintr-un material pretios – In cazul fustelor, mereu mi s-au parut mai festive cele lungi, cu poalele atingand pamantul. O fusta din tafta neagra, a carei betelie sa va inconjoare punctul cel mai subtire al taliei, apoi sa coboare din ce in ce mai larg pana jos, cat sa nu vi se intrevada decat botul pantofilor. Daca vi se pare incomoda, greu de purtat, prea pretentioasa, atunci o fusta midi din brocart, satin, triplu voal, care sa va urmeze linia corpului ori, din contra sa va ascunda soldurile intr-un cloche, este la fel de potrivita. O veti asocia cu camasi albe si bijuterii pentru evenimente mai formale de zi sau cu camasi din matase, topuri paietate, din matase, dantela sau voal pentru seara.

Fusta lunga, ampla din voal alaturi de un top simplu sau unul paietat

Fusta lunga, ampla din voal alaturi de un top simplu sau unul paietat

3. Pantalon – Fie ca alegeti tipul tuxedo, cu vipusca si buzunare, negru, fie ca mizati pe un pantalon din satin, tafta, brocart, voal, larg, clasic, aveti grija la lungime. Daca pantalonul este mai larg, gen Marlene Dietrich, atunci sa nu se vada din el decat varful pantofului, daca este stramt, atunci optati pentru un model conic, 3/4 sau unul tubular sa fie suficient de scurt cat sa nu se adune falduri inestetice deasupra pantofului.

Pantaloni din tafta

Pantaloni din tafta

4. Top – Bluzele neutre din tesaturi scumpe sau cele impodobite cu paiete, broderii, jabou, care au gulere supradimensionate, funde etc. sunt companionii potriviti unor pantaloni 3/4 din tafta antracit. Pentru perioadele reci, le combinati cu un sal din casmir sau cu o jacheta neagra, tip Chanel si puteti pleca spre cocktail.

Top paietat, negru, te va scoate din multe dileme vestimentare

Top paietat, negru, te va scoate din multe dileme vestimentare

5. Jacheta – Sacourile negre, bej sau cele cu lame metalic, din stofa buclata, maneci 3/4, ori sacourile cu revere, cambrate, in culori neutre din catifea, tafta, jacquard ori poate chiar un cardigan bogat ornamentat cu perle, margele, paiete pot constitui “un invelis” pretentios, tocmai bun pentru a acompania little black dress

Un asemenea sacou poate fi convertit ca vestimentatie de zi sau seara prin accesorizare

Un asemenea sacou poate fi convertit ca vestimentatie de zi sau seara prin accesorizare

6. Haina /sal – Evenimentele iarna parca cer o haina groasa cu tinuta – cel putin un palton clasic, bej, daca nu chiar o haina cu guler de blana. Insa, trucurile te pot scoate din incurcatura, daca investesti intr-un palton cambrat, pe care la petreceri sa-l impodobesti cu un guler de blana naturala sau artificiala detasabil. Pentru serile racoroase de toamna, un sal din casmir colorat este suficient.

Pardesiu bej cu guler de blana

Pardesiu bej cu guler de blana

7. Pantofi cu toc – Se pot purta in atat de multe situatii, incat va veti intreba cum de pana acum ati stat fara ei. Negri sau nude, clasici, cu toc mediu, subtire, clasicii pantofi de petrecere, care dau impresia de picior subtire si glezna fina. Cumparati-va unii comozi, din piele de foarte buna calitate si neaparat, doua perechi, unii negri, eventual din lac si unii colorati, eventual bej, roz nude. Daca ii purtati consecutiv, ii veti avea pentru o perioada mai mare de timp.

Clasicii nude

Clasicii nude

8. Sandale / balerini metalici – Pentru momentele in care pantofii nu sunt o optiune, balerinii metalici sunt potriviti pentru orice outfit daca tineti seama sa purtati bijuterii aurii cu cei aurii si argintii cu cei a caror piele are o tenta argintie. Sandalele inalte, metalice spre deosebire de cele bej sau albe, sunt mult mai sofisticate.

Balerini ascutiti metalici

Balerini ascutiti metalici

9. Plic – Lasati acasa geanta in cadrul unui eveniment, purtati clutch. Nu-l asortati cu pantofii, ci mergeti la sigur cu un plic negru, bej sau metalic. Daca va doriti un plic care sa atraga toate privirile, indreptati-va atentia catre magazinele vintage online.

Plic vintage nude

Plic vintage nude

10. Bijuterii – Colierele statement din cristale sau margele sunt o tendinta, pe cand sirurile din perle sunt clasice. De recomandat este sa investiti intr-un colier lung, pe care sa-l purtati ca atare sau sa-l infasurati de doua ori, eventual sa-i atasati si o brosa. Magazinele vintage sunt o optiune si pentru alte tipuri de bijuterii, brose sau cercei gablont de efect.

Cercei vintage

Cercei vintage

Mereu, mereu mizati pe gratia si eleganta innascute, nu dati gres niciodata daca va imbracati cu bun simt si decenta, aveti incredere in voi si alegerile voastre si, mai ales, va amintiti ca voi purtati hainele, nu hainele pe voi!

Cu drag,

Gabi Urda

Credit foto: Pinterest.com

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

2 Comments

  1. Reduceri haine online

    June 28, 2015 at 3:04 pm

    mereu foarte bune articolele. Apreceiez mult munca ta.

    • Gabi Urda

      June 29, 2015 at 11:01 am

      Multumesc mult! đŸ™‚

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *