Botinele – manevra vestimentara de toamna

By  |  2 Comments

 

Botine camel cu rochie, so boho chic

Botine camel cu rochie, so boho chic

 Am iesit din sandale, insa nu am intrat in cizme. “Toate cu rostul lor” cum spune bunica-mea, si tocmai pentru confort, nu ca moft, e musai sa aveti in dulapul de pantofi, pe langa sandalele, pantofii cu toc, cizmele sau bocancii de iarna si o pereche de pantofi Oxford sau una de botine (cizme scurte)…

1. Botinele ca necesitate.

Sunt o necesitate sau, de cadem la invoiala, sunt la jumatatea drumului dintre necesitate si moft, dintre confort si decorativ.

Nota bene: Secretul pantofilor care va tin mai multe sezoane si arata teribil este simplu: cumparati mai multe incaltari de calitate buna, avand un model clasic si purtati-le alternativ.

De ce sa-ti fie frig si sa porti ororile alea de ciorapi culoarea piciorului insotite de papucii platforma de asta vara sau sa sari in extrema cizmelor de iarna, unde iti transpira piciorul, pentru ca ele-s facute pentru ceva grade minus – cumpara pantofi de toamna/primavara! Am propovaduit deja dragostea pentru pantofii Oxford in Pantofii Oxford – manevra vestimentara de toamna, insa alternativa la acestia sunt cizmele scurte pana la glezna – botinele.

Investiti in botine clasice, cu toc sau fara, din piele pe care le veti purta intensiv la fusta, rochie, pantalon. Pe langa comoditate, unele botine mi se par extrem de flatante pentru cele cu piciorul foarte lat, care vor sa creeze optic impresia de ingustime. Cautati botine cu botul semilung, rotunjit, eventual cu botul mai inchis la culoare decat restul cizmei. Cu toc sau fara, in mediul casual sau la birou botinele sunt o varianta mai eleganta decat pantoful cu siret si mai comoda decat pantoful cu toc.

Evitati sa purtati botine plate cu pantaloni trei sferturi drepti sau chiar trei sferturi de alta culoare decat cizmele, mai ales de sunteti mignona. Impresia celor care va vad este de picioare scurte, chiar mai scurte decat sunt in realitate. Liniile orizontale create de marginile pantalonului si cea a cizmei “va taie” optic.

2. Botinele in tinutele de ocazie.

Carine Roitfeld si botinele negre de eveniment

Carine Roitfeld si botinele negre de eveniment

Botinele mele metalizate gri au vazut multe evenimente racoroase. Diferenta dintre botinele casual si cele de ocazie e creata de culoare, textura si, uneori, de prezenta sau absenta tocului. In clubul castigatoarelor in aproape orice ocazie si cu aproape orice tinuta vor fi botinele de lac negru cu botul semi lung, cele metalizate si cele nude (eventual fara varf sau calcai), cele din catifea.

Dincolo de versatilitatea lor, tineti seama de combinatia botina inchisa la culoare – dres deschis la culoare, este riscanta, mai ales daca aveti rochie inchisa la culoare. Impresia vizuala este de masiv, butucanos. Pentru efectul acela mult cautat de alungire si subtiere alegeti ciorapi in aceeasi nuanta cu cizma. Aaa, si toc, botine cu toc!

Apoi, repet, caci stiu sigur ca am amintit intr-un post anterior, daca aveti glezne si picioare fine (in popor le zic subtiri!) ca de gazela, cum am si eu, iar botinele, pe care vi le doriti cu patima, au carambul larg, compuneti o trecere lina cu un ciorap, peste dres, care sa stea strans spre glezna.

Pragmatisme:

Botinele din blana de ponei a la Coca Zaboloteanu, disponibile pe www.endra.ro – le veti purta le nenumarate evenimente

Botinele edgy si super cool de la Sepala by Mihaela Glavan disponibile pe www.moja.ro

Botinele aurii patinate cu toc de la Tina R

Botine bordeaux Ana Kaloni – www.welovecouture.ro

Ati primit voi leapsa, cine mai stie alte botine de ocazie de pus pe lista?

3. Botinele cu toc vs. botine platforma. 

Absenta platformelor din posturile mele nu este intamplatoare. Nu imi plac! Intamplarea face ca citeam un test din revistele de femei care chiar asta avea ca rezultat, cat de mult detesta barbatii platformele. Pentru mine explicatia este simpla, va fac “picioare copita”, diforme, mai ales de sunt purtate cu rochie sau fusta si dres culoare deschisa.

Apoi, nu stiu cum se face, ca, pe deasupra cele care ar trebui sa le ocoleasca, le cumpara cu abnegatie – femeile cu picioare mari, late si cu pulpe groase.

In fine, oricat de subiectiv ar parea acest final de post, faceti un test – probati intr-un picior o botina cu platforma, iar in cealalta una cu toc. Eeee? Cat de feminina va simtiti si cat multa gratie aveti cu cizma scurta cu toc, cat de butucanos pare piciorul cu platforma. Stiu ca puneti confortul inainte, dar exista dintotdeauna botine cu toc comode si frumoase, cautati-le pe acelea. Se poate sa le obtineti pe ambele si complimente pe deasupra.

Pana la urmatoarea manevra vestimentara de toamna,

Comod si decorativ, fiti gratioase doamnelor,

Cu drag,

Gabi Urda

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

2 Comments

Leave a Reply

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.