Cum porti formalul intr-un mod casual

By  |  2 Comments

Rochii de domnisoara de onoare, de nunta, deux piece, bluze scumpe din matase, bijuterii opulente pe care le purtam de cateva ori pe an. Ba, chiar uitam ca le avem intr-un colt de dulap, intr-o husa si trece timpul peste ele, se demodeaza…

Daca privim lucrurile asa, chiar ca a-ti cumpara haine de ocazie ar fi egal cu a arunca banii pe o tinuta cu o viata extrem de scurta. Insa, zilele trecute primesc un mesaj cu o fotografie, una dintre domnisoarele cu care avusesem o sesiune privata de consultanta, isi revitaliza o mai veche rochie de ocazie si imi cerea parerea. Doar ideea ca a inceput un asemenea proces si m-a incantat teribil, ca sa nu mai spun de look care era chic si foarte usor de purtat pentru un weekend in oras sau intr-o vineri creativa la birou.

cum purtam tinutele formale intr-un mod casual

Asadar, ce facem cu o garderoba cu multe rochii pretioase si, relativ, pretentioase pe care nu avem cum sa le mai scoatem in lume in forma lor initiala. Le recontextualizam, asociindu-le cu elemente care sa le scada din formalitate. Acelasi lucru li se poate intampla si costumelor rigide pe care le purtam la vechiul birou, dar si fustelor sau bluzelor paietate, din matase, brocart etc. pe care le consideram prea “de ocazie”.

Nu inseamna ca ne putem prezenta la birou cu paiete, maieuri lenjerie, rochiile de nasa sau pe cele mini pe care le-am purtat la domnisoara de onoare. Dar, le putem redefini pentru a fi purtate in weekend, la un eveniment de zi, un cocktail, la o cina romantica sau un concert la Ateneu.

 

cum purtam hainele formale intr-un mod casual

 

 

1. Adauga denim

Asa o putere magica are jeans-ul, ca vorbim despre pantaloni sau camasi, de a aduce o nota relaxata, de un chic instantaneu oricarei tinute. Oricat de sofisticata ar fi fusta, daca-i pui alaturi o camasa din jeans si balerini, deodata poate fi purtata ziua la o cafea cu prietenele.

Cu cat denimul este mai tocit sau mai degradat cu atat impresia creata este mai lipsita de griji. Rochiile de nunta din matase, tafta, brocart, satin, nu va fie teama sa incercati sa le acoperiti cu cardigane si o geaca din jeans, sau un pulover peste care sa va marcati talia cu o curea.

 

cum purtam tinutele formale intr-un mod casual

2. Poarta incaltaminte casual: balerini, cizme Chelsea, oxfords etc.

De obicei, vorbim despre finisajele si calitatea pielii care le incadreaza intr-o zona de casual sau de ocazie. Se intampla ca pantofii cu toc, in special stiletto sa denote eleganta si sa-i alegem pentru evenimente. Insa, nu este o regula. Oricum, pentru a tempera o rochie scurta, pe care am purtat-o la o nunta, punem in picioare pantofi josi, o acoperim partial cu un cardigan sau o parka si va crea melanjul perfect echilibrat de casual chic.

Pantalonii drepti, gri, din stofa, care va devenisera uniforma la birou, se pot modifica pentru a deveni cigarette sau ii scoateti din zona lor de confort cu un tricou si un blazer.

3. Accesorizeaza cu piese de zi cu zi

Si aici ma refer la curele cu accente barbatesti pe care sa le pui la rochii din materiale fine. Contrastul este secretul catre tinute surprinzatoare. De asemenea, pandantele, bijuteriile din plexiglas, rasina, bratarile mari din plastic, toate micile briz-briz-uri pe care le porti de obicei te ajuta sa scazi valoarea unui ansamblu pana la a putea fi purtat ziua, chiar daca este o rochie din dantela.

3f9676289ce11e166ab944d5c582e2db

cum purtam hainele formale intr-un mod casual

 

cum purtam hainele formale intr-un mod casual

4. Sufleca manecile

Este prima miscare a persoanelor cu un stil relaxat, chiar de pare ironic. Cu cat esti mai plin de incredere in alegerile tale, cu atat te joci mai mult si experimentezi mai mult, modifici hainele pe tine pe masura ce le porti: le innozi, le sufleci, le tai, pe prinzi cu brose, le indesi in pantaloni etc. Oricat de diafana si eleganta ar fi o camasa din matase cu funda, daca ii sufleci manecile si ii desfaci un nasture in plus, instantaneu va capata un aer garconne, fara efort evident, destins.

cum purtam hainele formale intr-un mod casual

cum purtam hainele formale intr-un mod casual

cum purtam hainele formale intr-un mod casual

5. Combina cu tricotaje

Datorita texturii lor moi, pufoase, sunt imaginea confortului si a lejeritatii, de aceea si cele mai scortoase si formale perechi de pantaloni, fuste pencil sau blazere capituleaza in fata unui cardigan pufos, a unui pulover cu decolteu in V usor supradimensionat, a unei esarfe din bumbac moale.

cum purtam hainele formale intr-un mod casual

 

 

cum purtam hainele formale intr-un mod casual

 

6. Coloreaza

LBD, la ea va gandeati, cand am vorbit despre rochii de ocazie. Cand vorbim despre versatilitatea unei rochii negre, nu ma refer doar in mediu office sau la evenimente, ci si in contexte obisnuite, de zi cu zi. Ca este de stofa sau din bumbac, rochia ta neagra va iesi din zona “de buna” daca o porti cu cizme fara toc sau balerini, cu pantofi de inspiratie barbateasca, cu dresuri opace si pulovere colorate, blazere din tweed, parka sau chiar bluze de trening.

cum purtam hainele formale intr-un mod casual

cum purtam hainele formale intr-un mod casual

Credit: Pinterest.com

Votre,

Gabi Urda

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

2 Comments

Leave a Reply

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.