Cum sa combini printurile – Part. 1

By  |  7 Comments

Carouri cu buline

Uneori imi este frica de ele. De printuri. Insa, iti depasesti limitele chiar in locurile in care te simti cel mai nesigur. Asa, am ajuns intr-o dimineata, cu o valiza plina de haine cu imprimeuri grafice, un aparat foto si ceva ajutor, sa testam…

La cat de putine imprimeuri si combinatii vad in jurul meu, imi e clar cat de vulnerabila si intimidanta este zona pentru oricare dintre garderobe. Inainte de a fi atrasa de printuri si de a incerca cat mai mult, caci bref, asta este secretul, ma tot gandeam ca exista retete pentru combinarea lor.

Insa, adevarul este, ca doar urmezi cateva reguli simple si apoi, testezi si iar testezi, pana ochiul isi da verdictul “de bun gust”. Exista si aici, temperamente vestimentare lipsite de precautii si indraznete, cum exista cele cu prudente, insa fiecare dintre ele a fost tentata, cel putin o data de un imprimeu. Dar ce ziceti de doua, ba chiar de trei, da, da in aceeasi tinuta…

Carouri cu dungi

Impreuna cu Raluca Ursu, stilist, si Iuliana Asoltanei, pe post de fotograf, am documentat un proiect vizual dedicat imprimeurilor grafice. La finalul lui parca garderoba mea s-a expandat, deodata aveam o gama mult mai mare de posibilitati, de combinatii pe care rar spre deloc le abordam inainte. Aceasta joaca va avea o continuare, ba chiar mai multe, in care vom ilustra alte si alte “imperecheri” de printuri din diverse categorii: grafice, florale, tribale, carouri, ikat, animal print, paisley etc.

1. Stabileste piesa de rezistenta.

Ca este vorba despre o fusta cu patratele sah supradimensionate sau de o camasa cu imprimeu tribal, acela sa fie punctul focal al tinutei in jurul caruia vor gravita celelalte piese.

Piesa de rezistenta zebra print

 

Piesa de rezistenta zebra print

 

2. Combinatia de dungi cu buline.

Daca va este frica, inmuiati piciorul in apa tulbure a “mixurilor complexe” si apelati la dungi + buline sau buline + dungi. Oricum ati lua-o, este cea mai usoara si la indemana. Tinutele rezultate sunt surprinzator de placute privirii. Ramaneti la alb si negru sau alb bleumarin si adaugati o pata de culoare prin accesorii: pantofi si geanta colorate, bijuterii.

Dungi cu buline

 

3. Alege o familie de culori.

Nuantele similare te vor ajuta sa combini printurile, asfel incat sa eviti orice gafe vestimentare. Astfel ca, fundalul printurilor sa fie acelasi ton sau macar una sau doua culori sa se regaseasca in ambele imprimeuri.

Alege o familie de culori

4. Ai grija la scala.

Daca piesa principala a ansamblului are un imprimeu de dimensiuni mari, ai grija ca perechea sa aiba o marime mai mica. Daca combini doua printuri de dimensiuni mici, va fi dificil pentru ochi sa le urmareasca, asadar intregul va fi “zgomotos” vizual, prea incarcat.

Ai grija la scala printului

Ai grija la scala printului

5. Opreste-te la doua.

Trei deja este pentru liga stilistelor foarte pricepute si a designerilor inovatori cu un ochi extrem de experimentat. Exista si specia rara a damelor chic carora le iese, asa cum este Solange Knowles, insa pigmentatia si aerul exotic o ajuta. Pentru noi celelalte, doua piese cu printuri bine alese este mai mult decat suficient pentru a construi o declaratie de stil si simt ludic. Restul tinutei poate fi domolit cu articole uni, care sa odihneasca ochiul.

Opreste-te la doua printuri

 

Opreste-te la doua printuri

6. Accesorizeaza istet.

Cureaua, clutch-ul, pantofii, bijuteriile masive pot face legatura intre piesele imprimate, care pun la incercare ochiul si mintea ca un joc al iluziilor optice. Insulele (accesoriile) de culoare plana, uni, vor fi punti intre “buzz”-ul grafic.

Accesorizeaza istet

 

Accesorizeaza istet

7. Incearca texturile.

Daca iti este prea teama de imprimeuri, incearca sa combini bulinele cu dantela si sa te joci cu texturile pieselor. Pufos cu dungi, gofrat, sifonat cu animal print, lucios cu tribal, joaca-te in voie, foloseste-ti hainele precum un pictor vopselurile.

Joaca-te cu texturile si printurile

Joaca-te cu texturile si printurile

 

Bijuteriile sunt creatiile Iuliana Asoltanei si Mimeme Studio, hainele sunt din dulapurile noastre.

Multumesc tare, Raluca Ursu pentru entuziasm si idei, fotografii si tinutele atat de chic si relaxate, ce sa va mai spun de cat de bine si-a luat rolul de fotograf, Iuliana Asoltanei.

Care-i cea mai mare provocare vestimentara imprimata pe care v-ati asumat-o? Cate printuri ati pus impreuna in aceeasi tinuta?

Votre,

Acum lipsita de printo-fobii, Gabi Urda

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

7 Comments

  1. Tea Slabeste

    July 10, 2014 at 3:59 pm

    Al treilea outfit imi place, in rest it’s not my thing.. sincera sa fiu, nici nu cred ca am ceva printed πŸ˜€

    • meoki

      July 10, 2014 at 4:17 pm

      mie unul singur nu-mi place! sa poti reusi asftel de combinatii, cred eu, necesita mai mult decat simt estetic, ci un simt educat πŸ™‚
      eu evit in general sa ma inbrac exclusiv in alb-negru, sa nu transform vestimentatia in uniforma de ospatar, cum spun in gluma πŸ™‚
      dar ce ne prezinta gabi e oricum, dar nu banal

      • Gabi Urda

        July 10, 2014 at 4:20 pm

        Multumesc mult! πŸ™‚ Ce nu iti este pe plac, sunt curioasa?

  2. Gabi Urda

    July 10, 2014 at 4:18 pm

    De asta vorbeam de temperamente vestimentare diferite πŸ™‚

  3. Diana Novac

    July 10, 2014 at 4:53 pm

    Ba, mie mi se par senzationale. Insa trebuie curaj sa faci asta πŸ™‚ si un pic 9sau mai mult) simt estetic.

  4. Pingback: Cum sa incepi sa porti imprimeuri | Gabi Urda

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *