Cum sa-ti alegi blazerul/sacoul/taiorul

By  |  0 Comments

Ultimul meu proiect, shop-ul online “Cultura Vintage” mi-a oferit posibilitatea de a imbraca si fotografia piese exceptionale, dintre care si cateva blazere care pot fi date exemplu de cum arata un taior atemporal, versatil, cu tinuta si prestanta…

Cum sa-ti alegi blazerul/sacoul/taiorul

Cum sa-ti alegi blazerul/sacoul/taiorul

La workshop-urile de imagine profesionala unul dintre aspectele asupra caruia ma opresc cu precadere, chit ca vorbesc pentru barbati sau femei, este acela al cumpararii si purtarii unui blazer/sacou/taior care sa-ti imprime distinctie, in care sa arati perfect si sa te simti asa.

Una dintre regulile vestimentatie business si, nu numai, in a fi perceput ca avand un aer profesional, fiind credibil si persuasiv in a obtine atentia si timpul celuilalt, este “regula celei de-a treia piese”. Fusta sau pantalonul si bluza/camasa se constituie in primele doua piese, iar blazerul, sacoul, cardiganul, vesta in a treia.

Cum sa-ti alegi blazerul/sacoul/taiorul

Cum sa-ti alegi blazerul/sacoul/taiorul

Mereu, dar mereu cand va doriti sa va simtiti securizati/e, sa aveti eticheta unui profesionist, care merita atentie si timp, purtati cea de-a treia piesa. Ea o sa va structureze tinuta, o sa denota atentie la detalii, la tinuta, la impresia creata, in general, o sa contureze o imagine profesionala.

Cand ma refer la cumpararea unui sacou/blazer/taior, nu ma refer, neaparat, la a-ti achizitiona un costum. Aceasta ar fi una dintre posibilitati, alta ar fi sa cumperi piese disparate, cum ar fi un blazer dintr-o stoa fina cu lana in compozitie, captusit, cu sau fara revere, cu taieturi potrivite formei tale corporale care sa te slujeasca in multe combinatii vestimentare.

Mai multe despre sacouri si modalitati alternative de purtare aici:

Sacoul/blazerul – manevra vestimentara de toamna

Sacourile (cum sa le porti diferit de restul lumii)

La ce trebuie sa fim atente cand cumparam un sacou:

  1. Sa-i simtim verticalitatea

Adica sa simtim ca odata imbracat ne cuprinde corpul firesc, armonios. Tivul sacoului sa pice egal, precis, la lungimea potrivita tie. Daca se ridica in spate, iti va lung in fata, daca se ridica in fata, iti va fi lung la spate. Iar, oricum ar fi, nu e bine si haina aceea nu este bine construita.

Gulerul unui sacou este bine sa se modeleze dupa gatul tau, sa-ti imbratiseze corpul, nu sa stea departat si rigid.

Este important sa simti cum taiorul iti defineste corpul.

Cum sa-ti alegi blazerul/sacoul/taiorul

2. Linia umerilor

Potrivirea perfecta la umeri, sa ajunga pana la capatul umerilor tai, nu mai departe, este esentiala pentru linia de ansamblu a sacoului. Pentru a reusi sa faci o estimare corecta, probeaza sacoul cu o bluza asemanatoare cu cele pe care le vei purta in mod obisnuit impreuna cu el, nu cu un pulover sau direct pe lenjerie.

Uita-te dupa elementele de finete, dupa pensele sau clini taiorului, talia cambrata, cusaturile verticale, cusatura captuselii, butonierele etc.

Daca linia umerilor este construita sa fie cazuta, este bine sa nu fie la mai mult de 3-5 cm pentru a nu parea ca ai umerii lasati, ca esti garbovita.

Cum sa-ti alegi blazerul/sacoul/taiorul

3. Se misca odata cu tine

Cand probam un sacou este esential sa ne ofere libertate de miscare, sa putem sa imbratisam, sa ridicam mana, sa punem geanta pe umar etc. lejer, fara sa parem ca innotam in sacou, sau, din contra, ca ne tine in chingi la umeri sau spate.

Cum sa-ti alegi blazerul/sacoul/taiorul

4. Decolteul

Punctul de intalnire dintre rever si nasturi. Sa fim atente la lungimea lui. Sacourile cu un V adanc, la unul sau doi nasturi le stau minunat femeilor de inaltime medie sau mai inalta, pentru ca decolteul creeaza o linie lunga. Fetelor mai scunde le stau mai bine sacourile mai inchise, cu incheietura mai sus, spre mijlocul pieptului, cu un rever de latime mica si cu trei sau patru nasturi.

Cum sa-ti alegi blazerul/sacoul/taiorul

5. Lungimea

Lungimea blazerului este un element pe care multa lume il ignora si, tocmai de aceea, poarta proportii gresite ale hainelor, care le adauga kilograme in plus, le scad optic din centimetri. Taioarele care vor arata bine pe oricine sunt cele la nivelul taliei (la osul soldului) sau putin dedesubt, cu cativa centimetri sub posterior. Cele mai lungi nu trebuie sa depaseasca varful degetului mijlociu cand stai cu mana relaxata pe coapsa.

Punctul cel mai lat al multora, dar mai ales al celor cu silueta para, este soldul, asadar niciodata, dar niciodata nu cumparati un sacou al carui tiv va masoara in cea mai lata parte a voastra.

0fa9e115b1664c389bd9a18f4bb81ba5

6f72a640e257e2beceb30e54a5c4264d

535038ace0bf0ad5ee99f677b1b7e69f

Fa o investitie in taioarele tale superb croite, ajusteaza-le la croitor daca cele de pe umeras, din magazin, nu-ti vin ca turnate. Este musai sa ai cel putin un blazer care sa ridice stacheta dulapului tau si pe care sa te poti baza.

Dar, te rog, si iar te rog, iesi din vechile cutume ale croielilor masculin-feminine. Mereu ma uimesc femeile care inca mai cumpara sacouri care le pica prost, din materiale ieftine, cu o croiala unisex, cu o lungime nepotrivita. Decat un sacou asa, mai bine poarta un pulover cu nasturi. 

Intr-o tinuta sacoul/blazerul/taiorul este atat de vizibil, incat vei fi catalogata imediat ca prost imbracata, daca el nu iti vine impecabil. Ajusteaza-ti blazerul pana la perfectiune!

Credit foto: Pinterest.com

Cu drag,

Votre,

Gabi Urda

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *