Prejudecatile din spatele deciziilor gresite de cumparare

By  |  0 Comments

Un dulap care se pravaleste peste noi, haine de care uitam, care nu sunt niciodata purtate, ci cumparate din impuls. Nu cumparam case, dar totusi dam bani si luam decizii, care pe termen lung ne transforma si ne definesc…

Cand e cazul sa deliberam un pic cu noi si cand e cazul sa folosim shortcut-urile care ne spun, si in moda e ca in business, ca deciziile noastre rapide sunt cele corecte?

Cand isi merita pretul o haina? Cand ne satisface din punct de vedere utilitarist: ne imbraca bine corpul, este conforabila, tine de cald etc., cand ne potenteaza calitatile fizice: marcheaza talia ingusta, picioarele lungi, cand este o caramida la imaginea noastra: radiaza feminitate, incredere etc., cand  se potriveste stilului nostru vestimentar si ritmului de viata: se armonizeaza cu alte articole din garderoba, trece testul timpului etc.

De ce cumparam haine de care nu avem nevoie

De la o etapa la alta trecem prin diverse stadii ca si cumparator de haine. In functie de varsta, puterea noastra financiara, educatie, statut, forma fizica etc. cumparam haine intr-un anume mod, cu o anume frecventa. Insa toti, aproape fara exceptie, am cazut sau cadem in capcana unor prejudecati care au ca rezultat haine pe care nu le purtam, bani, timp si efort risipite, o garderoba care nu ne serveste, o imagine defectuoasa, incredere in sine scazuta si asa mai departe.

Fiecare haina reprezinta o alegere!

De ce cumparam haine de care nu avem nevoie

1. Scump = calitate buna

Intr-o lume ideala asa ar fi. Insa, acest algoritm se poate aplica la hoteluri, masini, restaurante etc., nu neaparat in ceea ce priveste articolele vestimentare. Relatia dintre pret si calitate nu este liniara. Cu cat stofa/pielea este mai buna, cu atat haina/pantoful este mai scump? In realitate, banii in plus fata de pretul corect pentru acel produs se duc in tot mecanismul de branding: publicitate, marketing etc.

Sa invatam sa recunoastem obiectiv calitatea care se traduce prin caracteristicile materialului, modul in care sunt facute cusaturile, cum se aseaza pe corp. Exista si calificative de calitate subiective, o apetenta personala catre un anume tip de material sau cum se aseaza pe o anume forma corporala. Asa se poate ca un produs cotat cu un pret mic pe tine sa te multumeasca total.

Sa evitam sa folosim pretul ca indicator si sa consideram ca nu avem o garderoba extraordinara pentru ca nu avem piese scumpe. Sa ne ghidam mai sigur dupa calitatile obiective ale hainei si dupa preferintele noastre.

Mai multe aici: Cum sa recunoastem hainele de calitate.

De ce cumparam lucruri care nu ne trebuie

2. Reclama frumoasa = produs bun

Ne uitam lung la reclamele cat cladirile din care privesc misterios manechine sau vedete si devenim susceptibili de a doua greseala, aceea de a nu separa imaginea din reclama de produsul in sine. Toate brandurile investesc enorm in reclame si in endorserii lor de imagine pentru ca acestea sunt impulsurile cele mai puternice care te determina sa le cumperi produsele.

De asemenea, suntem tentati sa cumparam cu ochii inchisi de la un vanzator/vanzatoare in care descoperim similaritati cu noi sau care ne place, pur si simplu. Ne lasam influentati in deciziile de cumparare de catre o alta persoana pentru ca subconstientul nostru nu face diferenta intre model/reclama/vanzatoare si haina.

Scapi din aceasta capcana daca te antrenezi sa delimitezi clar produsul de reclama. Cerceteaza produsul, priveste-l cu ochi critic, probeaza-l si gandeste-te la tine in procesul de cumparare, nu la cat de bine arata pe Kate Moss.

De ce cumparam lucruri de care nu avem nevoie

3. E rar = e bun

Cumperi fara sa te uiti prea bine la ele cand sunt la reduceri, la yard sale sau intr-un outlet. Ori faci eforturi sa le achizitionezi cand afli ca sunt editii limitate sau chiar unicat. Atunci esti omul perfect pentru testarea capcanei psihologice a unicitatii/raritatii = calitate. Acum probabil va explicati de ce pornesc acele vanatori de haine, de ce unii dorm la usa magazinului cand se aude ca apare noua colectie: sunt pentru o perioada limitata de timp si trebuie sa concurezi cu altii pentru a le avea.

Si reducerile se “ataca” tot cu un plan si o lista de necesitati. Chiar daca costa doar cat un pachet de tigari, daca nu ai nevoie de acel obiect el tot balast va deveni in dulapul tau, in viata ta, tot o gaura va fi in portofel. Ganditi-va ca poate va cumparati o vacanta daca adunati toate cumparaturile “de reduceri” sau “in cantitate limitata” sau “doar pana la ora 12” pe care le-ati facut, mai ales online.

Mai multe despre cum sa cumperi la reduceri aici: Cum sa profiti la maxim de reduceri.

De ce cumparam lucruri de care nu avem nevoie

4. Tot am dat banii

Am realizat dupa primul sfert de ora ca acel curs nu este pentru mine, dar in loc sa ma ridic si sa plec, am ramas pentru ca tot il platisem. Va suna cunoscut? Comportamentul meu ce spune, ca pe langa bani, am pierdut si timp si nervi.

In garderoba acest mod de a actiona se traduce prin faptul ca ajungem sa purtam sau tinem in dulap lucruri care nu ne plac neaparat, nu ne vin bine neaparat, dar au costat destul de mult. Oricum banii sunt cheltuiti, de ce incercam sa facem acum pe rationalii care se gandesc la buzunar. O solutie ar fi sa le gasim un alt stapan caruia i se potriveste.

Aceasta eroare este extrem de frecventa in cazul cumparaturilor online. Ne linisteste faptul ca putem returna produsul. Insa in proportie de 80% din cazuri nimeni nu o face. Este un efort prea mare.

De ce cumparam haine de care nu ave nevoie

Votre,

Gabi Urda

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.