De ce imi cumpar flori

By  |  1 Comment

Zambilele galbene de la gura de metrou la masa de bucatarieSa ma rasfat

Sa ma respect

Sa am in grija ceva viu

Sa ma inconjor de frumos

Sa ma inspir

Sa ma incarc de energie

Sa traiesc

Si poate alte motive care acum la ceasul scrierii acestei notite nu mi se aseaza in minte.

In oras abia de mai simti ca esti viu, ca esti parte din natura, un organism ca oricare altul, ca un copac sau un paianjen care isi urmeaza ciclurile naturale, zilnice, sezoniere, anuale. Anul acesta am simtit primavara, asa ca o combustie interna, abia sambata aceasta. Am fost la padure, o padure din Teleorman, padurea copilariei mele in care am invatat ce inseamna “reavan”, “viorea”, “brandusa”, “albine”, “primavara”, “inmuguri”. Si am fotografiat flori, multe flori. Nu am cules decat cat sa-mi pun in par doua viorele viorii. Acolo era locul lor, pe pamantul ala umed, jilav, plin de seva. Si pentru ca le lasi la locul lor, te lasi in genunchi ca sa le mirosi, cu evlavie pentru cat is de firave ele, florile, pentru cat de putina e viata lor si cat de mare totusi.

Insa, pentru ca padurea e departe de blocul meu si tiganca sau floraria sunt peste trecerea de pietoni, imi cumpar flori. Mie, casei, omului pe care il iubesc, mamei, Iulianei, oamenilor din jurul meu…

“De ce cumperi flori?”, ma intreaba odata fosta mea colega de casa. Nu mai tin minte ce i-am raspuns atunci sau daca i-am dat vreun raspuns. Nici macar nu stiu daca vreunul dintre motivele enumerate la inceput ar fi insemnat ceva pentru ea. Daca crinii, narcisele, garoafele sau bujorii care se perindau in vaza de pe masa din bucatarie ii confirmau in vreun fel existenta frumosului in lume. Asa credeam eu atunci. Pana intr-o dimineata, cand s-a trezit sa-si faca cafeaua si a adus crinii de pe balcon in bucatarie, sa-i priveasca deaproape: “Sunt atat de frumosi!”. Ajunsesera si la ea. Povestea nu se sfarseste ca intr-un roman siropos. Acum, nu, nu-si cumpara flori, nu, nu-si pune ramuri verzi in vaza, doar lasa, poate, cand si cand, sa-i mai scape un “cat sunt de frumosi” unor crini vazuti pe o taraba. E o nisa a frumosului din natura in fiecare dintre noi. Nu frumos creat de noi, ci cel existent instrinsec, primit ca un dar, frumos pur si simplu, fara legatura cu ce facem noi si cu existenta noastra – frumosul universal al florilor.

Imi cumpar flori si pentru ca mama este decorator floral. Si inainte de a deveni oficial decorator floral era tot asta, doar ca nu stia. De cand mi-o aduc aminte, primavara o aduce cu crengute verzi, contorsionate asezate gratios in vase, nu neaparat destinate florilor. Salveaza cat e vara de lunga flori care s-au ratacit din buchetele trecatorilor grabiti, din cosurile florareselor, din praf, din noroi, de sub talpile oamenilor, din  autobuzele murdare. Iar ele, florile, ca sa-i multumeasca, traiesc. Garoafe fara coada inghesuite intr-un pahar de lichior, gerbere wsi orhidee plutind intr-un bol pentru alune, boboci de crizanteme in cescute de ceai…

Pana sa scriu nu am realizat ca si eu salvez flori. Ba, mai mult, si cei din jurul meu, odata ce ma vad facand-o, ajung sa faca la fel.

Multumesc mama,

Voi de ce va cumparati flori?

Cand ati salvat ultima oara o floare de pe strada, de pe jos?

Gabi Urda

 

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.