Esti pregatita sa ai copii?

By  |  4 Comments
Ilustratii Alex Noriega: http://www.snotm.com

Ilustratii Alex Noriega: http://www.snotm.com

Sunt atat de aproape, mai aproape decat am fost oricand de acest moment. Si da, ma intreb: Sunt pregatita sa am copii? Suntem, noi doi, pregatiti sa avem copii?

Tot ceea ce scriu nu sunt judecati, sunt constatari. Stiu ca fiecare parinte isi iubeste copilul si crede ca face ce este mai bine pentru el.

Asadar, ma uit in jurul meu si constat cu tristete ca acest moment, al nasterii unui copil in cadrul unei familii, se hotaraste doar dintr-o perspectiva financiara. Avem casa noastra, avem salarii, avem cu ce sa-l crestem. Daca raspunsul este da, atunci ea ramane insarcinata. Este important acest aspect, nu il neg, nu il minimalizez, insa nu este suficient. Cati dintre parinti se gandesc la gradul lor de maturizare, la armonia cuplului lor, la ce pot transmite unui om nou aparut in aceasta lume, la cat de capabili sunt sa-l indrume si educe. Dincolo de primul nivel al nevoilor bazale de hrana si adapost, vine momentul in care inteligenta noastra emotionala isi cere partea.

Odata cu un copil, tu, partenerul tau si cuplul vostru, familia voastra extinsa trece intr-o alta etapa. Nici mai buna, nici mai rea, doar o alta. Asa se intampla si cand treci de la statutul de single la cel de cuplu. Este normal ca lucrurile sa se schimbe, sa te adaptezi, sa descoperi aspecte noi, sa inveti, sa cresti. Din nou revin la tristetea care ma copleseste cand vad familii care nu-si respecta copiii, care confunda grija bazala, de hrana si adapost cu dragostea si educatia, care nu cer ajutor specializat in cresterea si educarea copilului (atunci cand este nevoie), care nu-si asculta copiii pentru ca frustrarile si “plictiseala” lor, a adultilor, este mai mare, care-i tin in casa la televizor cand ar trebui sa-i scoata in parc sa socializeze si sa se miste liber, care nu-i implica in activitatile din casa, care-i hranesc prost pentru ca asa se hranesc si pe ei.

Stiu, veti spune ca nu stiu, sa nu emit pareri pana nu voi avea copii. Aveti dreptate si am dreptate in aceeasi masura. Eu ma intreb inainte si consider aceasta un pas urias catre mai bine. Ma bucura fiecare site si blog al unui parinte nou care se intreaba la fel ca si mine, care se documenteaza inainte de a accepta sa nasca cu cezariana, care citeste inainte de a-i face odraslei sale multele vaccinuri pe care i le recomanda pediatrul, care citeste despre dezvoltarea emotionala a copiilor, despre hrana sanatoasa, care se plimba cu el jumatate de oras, dupa job, pentru ca pustiului sau ii place sa faca judo, care isi iubeste autentic si asumat partenerul si ii arata asta cu mangaieri tandre de fata cu copilul, pentru ca doar asa cel mic va simti deplin matricea dragostei si familiei.

Cum de mi se povestesc cele mai scabroase si jenante momente dintr-o nastere si se uita bucuria. De ce isi amintesc noptile nedormite si castroanele varsate si nu imortalizeaza cum cel mic mananca singur sau isi aseaza jucariile in fanteziile teribile pe covorul din sufragerie. Cum de vad mai mereu cum sunt certati sau chiar “altoiti”, dar din ce in ce mai putin cum li se explica despre frunzele cazute din copaci si pisicile de pe acoperisurile caselor, despre nori si ceata, noapte si zi.

Eu cred cu tarie – comunicarea este ce faci, nu ce zici, mai ales in mintea si sufletul unui copil. A-l hrani si schimba nu tine loc de dragoste si educatie. Daca nu ai grija poti iubi toxic, poti limita, traumatiza, transmite comportamente eronate, poti stramba un copac care era menit a creste falnic.

Relatia cu partenerul nostru este o oglinda a relatiei cu noi insine. La fel va fi si cea pe care o avem cu propriul copil. Hai sa ne gandim mai mult la noi, sa stam in liniste si sa meditam la menirea noastra, sa avem grija de sufletul si trupul nostru, sa constientizam cine suntem si cum ne traim viata si sa devenim responsabili nu doar de trupul vulnerabil al copilului, ci si de sufletul sau.

Dragi parinti va rog din suflet sa-mi scrieti parerea voastra. Sa lasati un mesaj viitorilor parinti care-si vor creste copiii nu doar bazal, cu hrana si haine, gradinita si Angry Birds, ci mai ales cu inteligenta emotionala, cu propriile minti si trupuri ca modele de comportament, cu dragoste responsabila.

Cu drag,

Gabi Urda

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

4 Comments

  1. Ada

    March 15, 2013 at 5:27 pm

    Draga mea,
    Tot ce pot sa-ti spun este ca orice ai crede acum despre copii, cresterea si educarea copiilor si principii de parenting in general, se va schimba din prima zi cand iti tii copilul in brate si-n fiecare zi, chiar daca nu in aspectele esentiale, cu siguranta le vei ajusta pe ici pe colo.Mie imi vine sa rad de mine cand ma gandesc ce de certitudini si principii si “eu niciodata nu am sa…” aveam in 2005. Iata-ne in 2013 si tot ce stiu e ca nu stiu mai nimic.

  2. Gabi Urda

    March 15, 2013 at 9:13 pm

    Dar inveti sau cel putin asa imi dai mie impresia.:) Asta ma bucura si ma face sa-mi doresc si eu asa. Banuiam eu ca nu exista certitudini, in tot ce inseamna viata nu exista, dar exista experiente si perspective de “pahar plin”.
    Ma bucur ca ma citesti si ma bucur ca mi-ai scris.

  3. mirela

    July 11, 2013 at 1:32 pm

    copii,copii…ha,ha
    copii trebuie lasati sa alerge, sa se zbenguie si sa rada, sa rada mult! si da, din pacate..societatea nu ne lasa timp sa radem si noi cu ei….
    eu sunt fericita ca am timp sa ma plimb si sa rad…dar asta ma costa lipsa unui serviciu…asta e…dar charlotte a mea rade si se zbenguie si pe soare, vant zapada. si a crescut mare si frumoasa te pup gabi si iti doresc sa ai un copilas sa razi si tu cu el! evident, se doarme mai putin cand ai copil! si stresul e pe masura dar…e simpatic tare!

    • Gabi Urda

      July 15, 2013 at 12:12 pm

      Lasa Mireille ca imediat ce intra la gradinita o sa iti faci tu ceva de lucru, sunt sigura.:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *