Paste cu legume inabusite cu sos de unt, usturoi si lamaie

By  |  0 Comments
Paste cu legume inabusite si sos de unt, usturoi si lamaie

Paste cu legume inabusite si sos de unt, usturoi si lamaie

Am primit un mojar mare din marmura gri – alburie cu vinisoare, loc de sfaramat mirodenii, boabe, catei de usturoi, frunze si bucati de scortisoara. Aseara l-am murdarit intaia data: cativa catei de usturoi pisati bine alaturi de felii de lamaie, sare de mare, salvie uscata si un pic de ulei de masline…

Ingrediente:

– 200 g sau vreo 2 maini bune de penne rigate si fusilli

– 5-6 ciuperci champignons medii

– 1 dovlecel

– 1 capatana de usturoi

– 1 jumatate de lamaie

– 4-5 lingurite bune de unt

– sare

– chilli

– 1 legatura patrunjel verde

– parmezan

Alaturi cu un pahar de vin rose, punem apa de fiert pastele pe aragaz. Aruncam un ea un praf de sare si o lasam sa clocoteasca. In acest timp, eficienti maxim curatam ciupercile si le taiem felii mari (eu nu le spal, decat daca-s foarte murdare, astfel le sterg putin, mi se pare ca absorb apa si li se altereaza aroma), bucatim si dovlecelul si il zvarlim in wok sau intr-o tigaie. Adaugam putina sare, chilli, salvie maruntita, untul si putin din apa in care fiert pastele. Acoperim si le lasam sa se inmoaie, mestecand cand si cand. Apa din cealalta oala clocoteste, punem la fiert pastele. Le gustam cat sa fie “al dente” si le scurgem. Oprim putina apa de la paste sa completam legumele, daca au scazut prea mult.

In acest timp, el a curatat capatana de usturoi si a spalat si feliat jumatatea de lamaie. Totul se mojareaza bine pana devine o pasta, alaturi de sare si inca putina salvie maruntita. Se adauga doua linguri de apa de la paste, o lingura de ulei de masline peste compozitie si se combina toate ingredientele intr-un bol mare: pastele, legumele si sosul de usturoi si lamaie. Agitam bolul cat sa se pastrunda aromele si punem in farfuria mare, din care mancam amandoi. Presam pe deasupra patrunjel verde din belsug si parmezan. Aroma de usturoi, cu zeama si coaja de la lamaie, plus patrunjelul verde se contopesc in caldura si grasimea untului…hmmm, totul se mananca cat e cald, inca foarte cald.

Nota Bene:

Paste “al dente” – termen specific bucatariei italiene. Acestea se fierb cu 10-15 % mai putin decat timpul indicat pe cutie, de la 8 minute, le lasati 7. La mijloc vor ramane mai elastice, nu elibereaza tot amidonul, astfel ca sunt mai usor de digerat, daca le mancam seara.  Daca sunt preparate la cuptor sau au diverse sosuri, pastele oricum se vor gati de doua ori, vor absorbi sosul si se vor inmuia, asa ca fiind “al dente” nu riscam sa devina terci.

Gatiti si iubiti,

Cu drag,

Gabi Urda

 

 

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.