Pirosti dulci umplute cu struguri

By  |  0 Comments
Pirosti fierte umplute cu struguri

Pirosti fierte umplute cu struguri

Inca o reteta de Mahmudia, de la el de acasa, gatita si istorisita inainte de a pleca spre Bucuresti. Acolo li se spun “chirosti” ori pirosti din ruseste pirožki, ucraineanul pyrižky. Sunt un soi de coltunasi umpluti cu branza, cartofi, carne, boabe de strugure, mure, care pot fi copti in cuptor, prajiti sau fierti. 

Ingrediente:

-2 oua

– 2 cani de faina

– 1 praf de sare

– 3 struguri mari (pot fi struguri scursi din compot sau proaspeti)

– cateva linguri de zahar

Pentru ca in Dobrogea vara pirostile se prepara cu struguri negri Muscat de Hamburg si se fierb, fiind privite ca un soi de desert si eu am sa vi le spun intocmai cum le-am aflat.

Se sparg ouale intr-un castron, punem un praf de sare si faina cat cuprinde pana iese o coca moale care nu se mai lipeste de maini. Se lasa la odihnit cateva minute, cat timp se spala strugurii. Impartim coca in bilute mici, cat o nuca mica-mica. Luam fiecare nuca si o intindem in foaie subtire, ii punem umplutura, aici vreo doua boabe de strugure presarate cu zahar, intr-o parte, iar cu cealalta o invelim si lipim bine partile intre ele. Pirostile (un fel de ravioli) se fierb 10-15 minute. Se scot la racit si se mananca cu zahar si iaurt.

Pana la urmatoarea reteta,

Pofta mare si incercati zilnic un lucru nou,

Cu drag,

Gabi Urda

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.