Puloverul – manevra vestimentara de toamna

By  |  3 Comments
Outfit cu pulover a la Rochas!

Outfit cu pulover a la Rochas! De urmat

Sweater Weather sau vremea puloverelor, bucatile acelea din an in care alunecam spre caldurile primaverii sau ne furisam in frigurile toamnei. Cand ba iti e frig, ba iti e cald, tragi pe tine un pulover, un jerseu, un sveter, haina aceea tricotata pe care o scoti cu greu peste cap. Iubesc tare tricotajele, dar puloverele ’80 vintage sunt in cautarile mele de cativa ani.

Eu: Mama, de ce nu le-ai pastrat? 

Mama: Nu am banuit vreodata ca vei fi putin baba.

1. Puloverele si silueta.

Rotunjoarele: Tricotajele, mai ales cele din fir gros, cu ochiuri mari, ingroasa talia, asadar cele cu o silueta plinuta evitati-le, alegeti in schimb jerse-urile subtiri pe care sa le suprapuneti. Stati departe de puloverele la baza gatului sau de cele pe gat care creaza o masa compacta in zona sanilor si va maresc optic. Alegeti cu grija puloverele accesorizate, cele cu modele voluminoase, ori cele prea stramte. Abordati-le pe cele cu decolteu adanc barcuta sau in V, care lasa sa se vada putin sanii, alaturati-le fuste in A sau pantaloni largi, chiar rochii. Este foarte important sa fie masurile potrivite dumneavoastra, nici prea mari, nici prea mici. Atentie sa nu fie lungi, ci pana la jumatatea soldului. Efectul de “strangulat”, de care sufera multe dintre voi este provocat de pantaloni mult prea stramti, incheiati fortat cu o curea, iar pe deasupra un pulover subtire care se muleaza peste toti colaceii, eventual si pe fund.

Asceticele: Insa, la polul opus sunt cele cu siluete longiline, baietoase care isi pot crea forme cu ajutorul puloverelor groase, purtate cu centura. Tot in aceeasi liga sunt si puloverele cu torsade sau cu alte modele in relief, ciucurasi sau broderii, toate creaza impresia de silueta cu forme, mai ales daca sunt purtate cu pantaloni slim ori fuste creion. Pentru a nu va dezechilibra silueta, pastrati proportiile corecte, puloverele prea largi si muult prea groase, va transforma intr-un paianjen cu maini si picioare incredibil de subtiri, prin comparatie cu torsul infofolit.

Subtire versus gros: Dincolo de confortul termic, puloverele sunt un soi de inlocuitoare ale tricourilor in garderoba de iarna. Cele din tricot subtire, uni, cu forme clasice, cu decolteu la baza gatului sau in V sunt temelia unui dulap. Ele va vor fi de folos la birou destul de constrans vestimentar si in afara lui, insa puloverele groase cu modele scandinave, cele cu ciucurasi, cele cu aspect metalic, cele vintage cu broderii si paiete sunt rezervate joburilor creative si, mai ales, timpul liber.

2. Pulovere revival.

Inca din anul trecut povesteam despre animalele hipster, atunci vulpea, care tin pieptul tuturor puloverelor chic. Nici anul acesta nu suntem departe, ne plac insa mai multe animale, a ramas bufnita, vine repede din urma vulpea, insa acum vorbim si despre catei, caprioare, nu oricine, chiar Bambi, tigri a la Kenzo. Ma felicit si acum pentru nasul meu fin de scotocitor intr-ale vintage-ului pentru achizitionarea a doua “creaturi” pufoase, din acril putin stralucitor, care-mi dau aspectul unei pasari exotice – tendinta acum exploatata pe marile podiumuri si la H&M.

Cautati asiduu in cuferele si dulapurile mamelor, matusilor, bunicilor, pulovere cu model scandinav, din cele pufoase de angora, mohair, tricotate cu naduf in iernile comuniste, din cele latoase din acril, in combinatie cu broserii, insertii de catifea, paiete si nasturi. Investiti, insa si in pulovere de calitate buna, din bumbac, lana, casmir toate uni, pe corp, care vor deveni una dintre bazele garderobei dumneavoastra. Puteti trai si fara, insa, ca sa va rasfatati, poate insinuati ceva si primiti de Craciun un pulover cu stele, buline, cu insertii din piele sau tratament metalic, ori un pulover scurt a la M12.

3. Cum le ingrijesti.

Spre deosebire de alte articole de imbracaminte, puloverele cer atentie cand le porti si, mai ales, cand le speli. De ai reusit sa le agati, cumpara o croseta (e super folositoare) si trage usor firul pe partea din spate a puloverului – nu-i chiar complicat. Inainte de a-l spala, citeste cu atentie simbolurile de pe eticheta. Daca are intr-un procent mai mare lana, fa un efort si spala-l de mana cu apa rece sau putin calda si detergent delicat, apoi usuca-l pe o suprafata plata, pentru a nu se deforma si a nu intra la apa. Nu-l stoarce si nu-l usca direct pe o sursa de caldura (calorifer), se micsoreaza. In rest, spala la temperaturi joase, 30 grade, pe program de lana cu detergent delicat, stoarce foarte-foarte putin si usuca pe suprafete plate, nu atarna.

Daca s-a umplut de scame, s-a inventat aparatul de curatat scame, care chiar o sa-i schimbe aspectul pentru inca cateva purtati decente.

Mot Teodora Cristina - prima sa colectie tricotaje

Mot Teodora Cristina – prima sa colectie tricotaje

Pragmatisme: V-am impresurat textul cu referinte la tricotaje de pe la noi, insa din ce am gasit mai recomand:

Proiectul Bunicef – Pulovere contra mancare pentru pensionare

Mot Teodora Cristina pentru colectia de tricotaj alb

Tricotajele romanesti de la Somesul SA

Tricotajele romanesti de la Carmen Grigoriu

Pana la urmatoarea manevra,

Cumparati-va andrele si invatati sa tricotati pulovere cu bunicile voastre,

Urare de hobby si relationare!

Urare de hobby si relationare!

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

3 Comments

  1. Pingback: Tricotajele – manevra vestimentara de toamna | Gabi Urda

  2. Pingback: Puloverul pe gat – manevra vestimentara de iarna | Gabi Urda

  3. Alexandra

    August 24, 2017 at 2:43 pm

    Este important sa ne imbracam bine, daca se poate cat mai multe straturi cand este frig pentru a ne mentine din punct de vedere termic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *