Shoe Box – un dar schimba vieti

De joia trecuta in casa mea au inceput sa poposeasca cutii de cadouri. Prima oara vreo 50. Apoi, peste 500. Iaca, acum se face o saptamana de cand traiesc taina Shoe Box.

Povestea incepe acum un an sau poate chiar doi cand Anca Manescu, sor-mea afla despre Shoe Box. Impreuna cu logodnicul ei cumpara cadouri pentru o fetita, le ambaleaza intr-o cutie de pantofi, asa cum se spunea pe site-ul Shoebox.ro. Ajunge la unul dintre centrele de colectare si ii gaseste inundati de cutii. Ii ajuta o zi de dimineata pana in pragul noptii la sortat si impachetat. Al doilea an, la fel si merge chiar mai departe si imparte cutiile, suna la spitale din capitala, afla liste, nume, ani si lasa chiar ea pachetele pe patuturile din sectiile de la Marie Curie.

Povestile si fotografiile din spital ne schimba, la fel si emotiile din vocile lor, ale Ancai si ale lui Cristi, bucuria de a ajuta pentru clipele in care ii vezi razand cu gaura pana la urechi cand mai devreme cu doua minute plangeau.

In 2014, m-au luat drept aliat si ne-am dorit un punct de colectare. S-a facut! Dianei 4, cafeneaua din strada Dianei, rondul de la Rosetti, pe care o stiti deja ca gazda a Yard Sale-ului lunar, a devenit una dintre locatiile Shoe Box 2014. S-au strand zeci de cadouri, apoi sute, astfel incat spatiul a devenit neincapator. Le-am mutat acasa, unde puteam sa le sortam, impachetam pe unele, distribuim.

Si uite asa, casa mea inchiriata, un apartament mic cu doua camere din Iancului a devenit una dintre casele lui Mos Craciun. Sute de cadouri stateau stivuite pana aproape de tavan in toate camerele. Holul de la intrare, liftul, vecinii erau transfigurati de avalansa de cutii carate in fiecare seara pana la etajul 5.

Am terminat de sortat, dupa patru zile incheiate in care am dormit putin. Insa, bucuria aia, povestile dupa fiecare vizita la Marie Curie la sectia de ortopedie pediatrica, la sectia de dializa, la cea de nefrologie, la Marius Nasta, spitalul de pneumologie, sectiile de copii, dupa ce incarcam masinile care plecau spre satele sarace din Moldova, Ialomita, Braila, bucuria aia nu poate fi inlocuita de cateva ore de somn in minus si o cana-doua de cafea in plus.

Caci despre bucuriile si despre lectiile lui “a da si a primi” pe care le-am invatat in aceste patru zile vreau sa impart azi cu voi:

1.” A darui” si “a primi” are intelesuri diferite pentru fiecare dintre noi.

O cutie de pantofi cu o pereche de manusi, o ciocolata si bomboane de pom ii aduce o bucurie unui copil. Insa nu doar atat, a face un dar pentru Shoe Box sau pentru un copil sau adult este un act care te defineste.

Am ajuns sa deschidem cutiile si sa le verificam, in prima faza pentru ca aveau inauntru fructe si prajituri de casa cu crema, care in cateva zile s-ar fi stricat. Ca, apoi, sa descoperim cum fiecare daruitor isi spune povestea, isi arata pasiunile, dorintele, lectiile de viata, masura compasiunii, dar mai ales a empatiei la care a ajuns pana in acea etapa a vietii.

Fiecare dar este minunat. Asa este. Le onorez si le cinstesc pe fiecare dintre ele. Pentru acei copii au fost bucurii, pentru mine au fost lectii de viata. Am gasit pachete in care se vedea mintea si sufletul celui care pusese fiecare lucru, care se pusese in locul copilului care-l va deschide, dar si in locul adultului care stie ca are nevoie pe langa dulciuri si jucarii, de produse de igiena, carti, pulover gros si manusi. Dar, spre marea noastra tristete, am deschid si pachete prin care oamenii intelesesera ca-i un prilej sa-si faca curat in casa, ba, chiar in birou.

Departe de mine a considera astfel de gest rea vointa, simt ca este lipsa de empatie, o falsa imagine asupra generozitatii, un complex de superioritate.

Daca ai fi copil si ai primi un pachet frumos impachetat in care gasesti magneti de frigider din locuri pe care nici nu stii sa le citesti, dar sa mai stii unde sunt, pixuri si agende promotionale, pantofi cu toc, bluze din dantela, rame foto, uneori cu fotografiile fauritorului cutiei si, eventual, cateva bomboane si un catel de plus folosit? Exemple ca acestea sunt multe. Unele le consider neglijenta, daca si-ar fi aruncat un ochi dupa ce au compus cutia si ar fi realizat autentic in mainile cui ajunge, sigur ar fi mers pana la primul chiosc si ar fi cumparat doua bucati de ciocolata.

A fi sarac, este o intamplare a destinului, cand esti copil. Asa cum este si a fi bolnav. Nimic din ce ai intreprins pana atunci in scurta-ti viata, nu are ca rezultante boala si saracia. E o loterie la care tu ai avut mai putin noroc. Te-ai nascut asa. Sa-i bucuram prin cutiile pe care le trimitem, sa ne ferim a trai intr-un balon de sapun in care generozitatea inseamna a renunta la pixurile vechi si clamele de par pe care oricum nu le foloseam.

2. Un dar poate schimba o viata

“Iesi in lume, din satul tau, cunoaste oameni, vezi locuri noi, invata, citeste!”, citea Cristi si vocea ii tremura de emotie. Era una dintre cutiile de cadouri ca niste kituri de salvare venite pe marea Shoe Box: haine noi potrivite pentru varsta si sexul copilului scris pe cutie, haine calduroase si rezistente, carti, caiete, rechizite, produse de igiena, dulciuri, jucarii si o felicitare. Gandurile si cuvintele celor sau celui care a facut cutia, lectiile lui de viata, optimismul din cele cateva propozitii scurte, parca erau colace de salvare. Ne si imaginam cum un copil va deschide si va citi, va studia cartile si va pastra acea felicitare ca pe un impuls care-i va indrepta viata catre noi orizonturi. Mai largi, mai bune.

Apoi, venea Anca din sectiile de pediatrie ale spitalelor cu povestile despre cat de bune, umane si organizate erau unele doamne doctor si asistente. Cum ne sunau uneori seara, de acasa, cand programul li s-a incheiat sa ne dicteze listele cu copii internati. Cum stiau dorintele si nevoile fiecaruia in parte. Cum opreau liftul de urgente pentru a ne ajuta sa caram cu targa cadourile. Cum simt si stiu ca sufletul lor, al pacientilor lor, este la fel de important ca trupul.

Cum ii indemnau impreuna cu Anca sa desfaca cutiile, sa le rupa cu nerabdare ambalajul ca sa ajunga mai repede la jucarii. Apoi, fotografiile cu copii, pe care le veti vedea si pe site-ul Shoe Box. Cum le stralucesc ochii cand gasesc exact ce isi doreau de la Mosul, ponei cu coama roz, avion, trenulet Thomas sau trusa de doctor. Pe unele dorinte le stiam de la d-na doctor care-i avea in grija. Pe altele, dorintele ascunse, le potriveste magia Craciunului, divinitatea.

Caci nu odata veneau dupa Anca sa o intrebe cum de a stiut ca vrea o carte de spaniola, cum de cea mai frumoasa carte de povesti ajunge la copilul cel mai bolnav care se linisteste doar cand ii sunt citite povesti. Cum de in cutia aceea, din sute de cutii, se afla un ponei roz, cand fetita pe masura ce desfacea cutia, repeta “Sa fie un ponei roz, sa fie un ponei roz!”. Si era.

Bucuria noastra a tuturor, emotiile acelea, empatia, altruismul creeaza MINUNI. Caci, sa va spun de la Valentin, cel care a pornit Shoe Box in 2007: “ShoeBox NU este Mos Craciun, reni si alte fiinte magice, ci este despre oameni care ajuta alti oameni, despre altruism si compasiune”.

3. Eroii suntem noi, fiecare

Oamenii care ne-au cautat zilele acestea pentru a distribui cadourile, nu sunt doar parte a unor asociatii caritabile sau fundatii. Ei sunt, ca si noi, simpli voluntari. Vor sa ajute si atat. Iar, “Voua ce va iese de aici?’, la inceput ne surprinde si ne irita, apoi ne face sa deschidem ochii asupra unei atitudini pe care tocmai eforturile noastre o va schimba. E nevoie de timp, rabdare si perseverenta in a continua eforturile intr-un mod transparent.

Cadourile ajung acolo unde e nevoie de ele. Tocmai de aceea se fac poze si se pot obtine recomandari de la sefi de sectie, doctori, asistente. Stiu ca exista multe tepe, multi oameni care fura, care isi insusesc pentru ei bunurile donate. Sunt multe cai necurate, insa Shoe Box este o initiativa in care nu circula bani.

Apoi, cel putin din ce am trait si simtit eu, fiecare om cu care am interactionat in acest demers, fiecare angajat al fundatiilor, spitalelor,  fiecare voluntar crede intr-o anume lege a compensatiei: “Bine faci, bine gasesti!” si reversul.

Sa nu mai traim cu frica ca suntem pacaliti, furati, ca suntem nedreptatitit, ca eforturile nostre nu aduc nici o schimbare, ca nimic nu se misca. Fiecare gest schimba realitatea celuilalt, fiecare experienta pozitiva pune bazele increderii in oameni, in binele din lume.

Dincolo de cutii, acest proiect ofera lectii de viata fiecarui copil sau tanar la care ajunge o cutie de cadou. Ei invata ca lumea este buna, ca exista sprijin, ajutor si nu sunt singuri, ca exista speranta. Noi, cei care daruim si ajutam, invatam ca fara a darui, nu ajungi sa pretuiesti, ca doar experientele raman, doar cu ele evoluam, restul sunt doar lucruri efemere.

Inchei tot cu vorbele lui Valentin, initiatorul proiectului : “Dar din dar se face raiul spune zicala si eu zic cutie din cutie se schimba realitatea unui copil sarman, in prag de Craciun.”

Craciun cu bine,

Votre,

Gabi Urda