Supa crema vichyssoise

By  |  0 Comments
Supa crema vichyssoise

Supa crema vichyssoise

Originile acestei supe sunt disputate in lumea gastronomica – Julia Child pretindea ca este o inventie americana, insa celebrul Louis Diat, chef la Ritz Carlton New York, isi asuma creditul pentru re-inventarea preparatului. In New York Magazine, Diant spunea “In vara lui 1917, mi-am amintit de supa de praz si cartofi pe care o gatea mama si bunica mea. Am refacut-o, insa o servesc racita cu lapte rece.” – Crème Vichyssoise Glacée.  Supa a fost numita astfel dupa numele orasului Vichy, aflat nu departe de locul copilariei bucatarului.

Ingrediente:

– 2 fire de praz de doua degete grosime

– 3 cartofi maricei

– 1 jumatate de dovlecel

– 1 lingurita de sare

– 1 jumatate de lingurita cimbru macinat

– 1 jumatate lingurita chilli

– 2 linguri ulei masline

– 1 lingura unt gras

Cum sa faci repede mancare, ca sa fugi la cursurile de tae-bo, apoi te intorci sa o potrivesti de sare si smantana… Pai, supa de azi chiar se pregateste cat ai bate din palme. Spalati si curatati prazul, dovlecelul, cartofii. Taiati felii subtiri – subtiri prazul si il caliti in unt si putinul ulei cu sare, chilli si cimbru. Nu-l lasati mult, cat sa se inmoaie, nu sa se aureasca. Apoi, turnati cam un litru jumatate de apa si zvarliti si dovlecelul impreuna cu cartofii. Totul va fierbe mai repede, daca este taiat bucatele mai mici. Cand cartoful este fiert, bagati supa groasa in blender si pasati. Dupa aceasta operatiune, se dilueaza cu inca vreun litru apa calduta si mai presarati un strop de sare. Lasati sa se racoreasca. Dupa vreo 10 minute, turnati smantana si amestecati cat sa se omogenizeze si sa se patrunda in voie gusturile. La final, gustati de cimbru si chilli, sigur mai are nevoie.

E bine de tot alaturi de painea cu maia si seminte de dovleac framantata duminica la “Ziua de paine”, un pahar de vin alb de Samburesti si el, care stie ce inseamna sa lauzi cea mai sportiva bucatareasa din lume,:)

Cu drag,

Gabi Urda

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.