Filip Florian – Zilele regelui sau limba de miere

Filip Florian – Zilele regelui,
Polirom

Hmm… Am tinut mortis sa scriu ceva, orice, oricat de putin si neinsemnat despre aceasta carte a lui Filip Florian, tocmai pentru a-i da insemnatate intre cele multe zile si multe carti incepute, terminate, citite sau doar rasfoite de mine. In paginile ei  mi-as fi dorit sa stau daca eram motanul Siegfried, unul dintre personaje, animalul de casa al dentistului Joseph Strauss. M-a uns pe suflet limba complicata a cartii, cu fraze lungi, mustind de cuvinte arhaice, insa integrate fluid, dulce, molcom.

Daa, fiindca acestea sunt cuvintele de-mi vin in minte cand imi amintesc de carte, totul este bland. “...ii satisfacea Elenei pofta cea mare a sarcinii, fiindca ea nu visa baclavale, serbet, caviar, trufe ori pate de fois gras, ci, asemeni multora din locuitorii Bucuresciului, vroia sa iscodeasca barlogul dihaniei aciuite  la sud, un fel de sarpe lung, metalic si pufaitor, care gonea mai repede decat escadroanele de cavalerie”.

Mi-au mers la inima scrisorile motanului zgariate pe plusul scaunelor pentru pisica Rita, alias Manastarmirflorinda, insemnarile istorice romantate, poate cu cate un ochi desirat de la cronologia initiala, a analelor, fericile lor si dragalelile, a dentistului neamt si sarboaicei Elena Ducovici, legatura/amicitia loiala si exemplara dintre proaspatul rege si dentistul sau, domesticariile si casnicariile de pe ulitele capitalei de odinioara.

M-am surprins stand mereu cu un sambure de incordare in fata filmelor, parcurgand paginile cartilor sau articolelor, si il pun pe seama intrigii abrupte, care nu lasa loc de cuprins, de desfasurare in voie a actiunii. Cu povestea lui Filip Florian m-am abandonat acelui fluviu de cuvinte de miere, acelei tihne si blandeti pe care o regasesc rar si o caut neobosit.

Va va umpleti vietile de oameni blanzi, tihniti si impacati cu ei precum povestea aceasta!

Cu drag,

Gabi Urda