Sacoul negru – cum il purtam creativ

By  |  6 Comments

Din seria textelor care aduc haine considerate banale (fusta neagra, pantalon negru, tricou gri etc.) intr-o zona stilistica surprinzatoare, mai proaspata vizual, iata a venit si randul sacoului negru…

Investiti intr-un sacou negru sau in mai multe mai casual sau mai elegante, din materiale bune, care sa se aseze ca la carte pe voi. Ele vor deveni baze ale garderobei voastre si, poate, exersand si citind articole ca ale mele veti ajunge sa le purtati mai des, mai curajos, mai nonsalant, mai creativ.

Fie ca e ratacit din vreun compleu office desperecheat, fie ca il avem ca atare si il mai activam cand si cand, sacoul negru, mai simplu sau mai de ocazie, este prezent in mai toate dulapurile. Insa, cumva, poate culoarea, poate ca ni se pare prea scortos, ne plictiseste sau ne este indiferent, ne debusoleaza ca prea merge cu toate si, in acelasi timp, parca e prea banal…

Voi de care latura a baricadei sunteti?

  • Ce sa facem cu sacoul negru?
  • Cu ce sa il purtam astfel incat sa ne para din nou incitant, seducator?
  • Cum sa il accesorizam astfel incat sa capete forta, sa devina actorul unor tinute memorabile?
  • Cat de mult ii putem schimba atitudinea – glam, rock, office, casual, sporty, party etc.?

Hai sa vedem! Eu am adunat cateva idei, va rog si pe voi sa completati cu altele. Mai multe minti, mai multe idei…

1. Asocieri inedite

Cea mai frecventa combinatie este cea in registru office, cu camasa alba, pastel sau cu dungi, eventual cambrata, alaturi de pantaloni slim sau regular din stofa, maxim jeansi.

Ori, tocmai de asta sa ne indepartam, sa facem cativa pasi in spate si sa purtam pe sub sacou:

– tricou si esarfe lungi, inguste

– camisole fine si lantisoare

– jerse fin, cu maneci lungi care sa ne iasa nonsalant pe sub manseta sacoului suflecat

– un cardigan purtat direct pe sutien

– sacoul direct pe sutien (inchidem sacoul si il asiguram cu o brosa, ascundem si nu prea :;))

– rochie lunga, de seara

– fusta paietata si tricou

– culori neon, franjuri etc.

– tunica si bocanci etc.

Bineinteles, ca depinde si de forma, textura, modul in care se aseaza sacoul negru. Dar, oricand putem sa iesim din zona noastra de cumintenie vestimentara si sa testam o combinatie, sa ne ducem dincolo de limitele cunoscute styling-ul.

2. Accesorii si alti demoni

Scoateti-va la vedere accesoriile – bijuterii, esarfe, curele, saluri, manusi, gulere, dresuri etc. Daca le tineti ascunse, se ajunge dificil la ele, le veti ocoli si niciodata nu veti trai la adevaratul potential o haina.

– curea care sa va stranga pe langa corp sacoul petrecut mai mult, parte peste parte

– curaj catre o curea cu o catarama ornamentata sau o curea colorata, texturata, un cordon cu ciucuri etc.

– esarfe lungi, plisate, cu aer retro pe care sa le purtati pe post de curele ori legate la gat ca un chocker

– esarfe mari cu care sa va acoperiti un umar al sacoului

– batiste mici care sa se iveasca din buzunarul de la piept al sacoului

– brose grupate intr-o poveste pe un rever sau pe amandoua

– un lantisor ca de ceas care sa uneasca buzunarul de nasture (improvizati!:))

– nasturi metalici in locul celor de plastic etc.

3. Styling

Hainele sunt precum ingredientele dintr-o reteta, pana nu vine un bucatar care sa le amestece si condimenteze, nu ajung mancare.

Asa si cu tinuta!

Hainele trec printr-un proces de stilizare, umbli la ele, le combini intr-un mod, le sufleci, indesi, ridici, drapezi, legi pana ajungi la tinuta.

Sacoul negru e un soi de cartof. Toata lumea il mananca prajit, piure, rar copt sau umplut, eventual intr-o ciorba sau tocanita. Se vede ca gatesc zilnic :))).

Dar, el are potential de mai mult. Chiar si prajit poate fi asezonat astfel, pus intr-un mix surprinzator. Asa si sacoul negru!

– sufleca manecile camasii sau ale puloverului peste manseta suflecata a sacoului

– prinde-l mai larg sau mai strans ori foarte petrecut, cu o centura sau curea

– ridica-i gulerul si poarta-l asa, petrecut mult, prins cu o brosa

– poarta-l pe umeri ca pe o capa etc.

– incearca un sacou barbatesc, oversized, mai ales daca esti inalta si zvelta

– din contra, testeaza cu maneci trei sferturi sau scurteaza-i manecile unui sacou pana la dimensiunea manecilor de tricou

 

Un sacou negru va fi mereu un partener fidel, pe care te poti baza, tine doar de tine sa ii descoperi resursele nabanuite, imaginatia si dorinta ta de a vedea frumosul acolo iar si iar.

Votre,

Gabi Urda

Credit foto: Pinterest.com

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

6 Comments

  1. Magazin Universal

    March 31, 2019 at 9:48 am

    Foarte bun articolul, argumentat bine, cuprinde aproape totul despre sacouri

  2. Laura

    May 1, 2019 at 3:42 pm

    Superb articol, abia ce mi-am mai achizitionat un nou sacou negru , bravo Gabi ❤️💋❤️💋❤️

  3. Raluca

    May 11, 2019 at 11:19 am

    Buna Gabi! Foarte util articolul, ca toate ale tale, de altfel. Voiam sa te întreb, din ce materiale recomanzi sa achiziționăm sacoul negru? Care este cel mai versatil? Mulțumesc.

    • Gabi Urda

      May 13, 2019 at 6:26 pm

      Buna Uca,
      Draga mea tesatura sacoului este bine sa fie un mix de fibre, dar sa nu fie sintetic 100%. Acum depinde si de textilele cu continut de poliester, caci si asta este de diverse calitati. Urmareste sa iti iei un sacou care sa nu se scamoseze/agate usor si sa nu se sifoneze imediat.
      Cu drag,
      Gabi Urda

Leave a Reply

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.