Cum imbraci corect silueta mar
Dupa talie si o viata de masura 38, insidios kilogramele in exces se aduna in zona abdomenului. Parca te rotunjesti ca un mar, care-si concentreaza toata masa in jurul mijlocului…
Chiar de dam vina de apropierea menopauzei, pe furtunile hormonale, pe sedentarism si lipsa de disciplina alimentara, viata tumultuoasa si griji, silueta asta mar e o realitatea, cu care invatam sa traim si pe care invatam sa o imbracam armonios. Uneori, ea exista si la persoane tinere.
Ce-i drept nu este cea mai lesne de echilibrat si camuflat, dar cu ceva informatii si asumare de sine, asa cu “perfectele imperfectiuni”, drumul se desteleneste:
Punctele forte:
- Sani minunati, plini, voluptosi
- Glezne fine
- Uneori, picioare frumos conturate
1. Tot secretul este sa distragi atentia de la burtica proeminanta si sa o aduci catre partea de sus a corpului, sani, gat, fata.
2. Primul pas este acela de a investi intr-un sutien care sa-ti vina perfect. Sa-ti sustina si sa-ti ridice sanii, fara sa te stranga, astfel incat sa capeti acea talie inalta care se formeaza, chiar dedesubtul lor. Cere sfatul vanzatoarei, se poate sa porti o masura mai mare decat crezi.
3. Poarta mereu decolteu deschis, rotund sau in V, astfel incat sa se vada sternul si clavicula, chiar putin din despartitura dintre sani (daca contextul iti permite).
4. Bratele pline pot fi camuflate cu manecile aripi de fluture sau cu cele clapeta, care chiar de-s asa mici subtiaza bratul si creeaza impresia de umeri mai ingusti. Eu ador si manecile trei sferturi, mai ales ale camasilor, pe care le suflecam. De evitat hainele fara maneca, manecile bufante, epoletii sau alte ornamente in zona bratelor si umerilor.
5. Poarta pantaloni cu talie medie, care sa ti se aseze perfect peste abdomen, nu sa-l stranguleze. Te avantajeaza cei fara pense in fata, fara buzunare voluminoase sau alte intarsii care sa aduca volum in zona taliei. Daca au dunga, cu atat mai bine, ea va crea doua linii verticale care subtiaza si alungesc.
Pantalonii cu fermoar intr-o parte se aseaza mai bine pe forma ta corporala. La fel si cei care au in tesatura un mic procent de elastan.
Jeansii clasici, boot cut, in culori inchise, iti sunt aliati de nadejde. Dar si colantii grosi, sau jeansii slim, daca porti mai lungi si larg.
6. Evita pantofii masivi, butucanosi, dar si pe cei foarte ascutiti, care par mult prea fragili. Cei mari, iti confera impresia de stangacie, cei prea fini te fac si mai masiva prin comparatie.
7. Incearca, pe cat posibil, sa ai in garderoba mai mult texturi usoare, pulovere din bumbac fin sau acril, bluze si camasi din poplin, voal georgette, nu pulovere groase, cu ochiuri mari, camasi din flanel, din materiale pufoase etc.
8. Creeaza mereu linii verticale in tinutele tale: cardigane lungi, eventual din cele cu colturi, jachete deschise la piept, esarfe lungi care atarna in fata, coliere lungi. Acele linii impart corpul, astfel incat vom percepe doar partea dintre paralelele formate, nu tot ansamblul.
Evita sa-ti inchizi pana la ultimul nasture camasile, jachetele, paltoanele, sa porti haine cu decolteul la baza gatului sau pe gat.
9. Pentru ca nu ai o talie definita, este bine sa o marchezi prin taieturile si culorile hainelor, nu prin curea (vei parea strangulata). Adopta rochiile cu talie de sub sani, care continua in A sau drept, bluzele taiate sub sani, dar cu suficient loc pentru burtica voluminoasa.
Camasile sau jachetele este bine sa se termine la linia soldului, pentru a echilibra silueta. Daca lungimea lor este peste fund, iar culoarea diferita de a pantalonului, vizual iti va taia din picioare. Daca, in schimb, pantalonul si bluza au aceeasi culoare, sunt negre (de exemplu), impresia este de coloana, alungeste si subtiaza: vezi, pantaloni mai largi negri purtati cu tunica mai lunga.
10. Diferenta de culori sau textura dintre doua articole vestimentare poate da iluzia taliei. Astfel, daca aveti pe dedesubt o rochie dreapta inchisa la culoare, cardiganul bej de deasupra sa fie scurt, pentru a da impresia de talie si a nu va scurta vizual picioarele.
11. Te avantajeaza si camasile, tricourile, rochiile putin drapate in zona burtii. Aceste pliuri distrag atentia si camufleaza.
12. Experimenteaza cu jocurile de linii, imprimeuri. Ele te pot ajuta sa camuflezi mijlocul prea voluminos, sa armonizezi silueta, care pare disproportionata uneori din cauza picioarelor prea fragile de la genunchi in jos.
13. Ai grija ca jachetele sa ti se potriveasca la umeri. Daca nu se inchide peste sani, poti sa camuflezi cu o esarfa. Oricum nu este bine sa te inchizi pana sus, ci sa creezi forma de V, chiar prin deschiderea hainei.
14. Fustele cu fermoar intr-o parte se aseaza mai bine pe forma ta corporala. Cele in A, fara o deschiderea extrema a poalelor, te avantajeaza. Lungimea lor este bine sa nu depaseasca genunchiul.
15. Daca iti plac pensele, alege o fusta care sa le aiba de la nivelul burtii in jos. Asa nu iti va adauga volum extra in zona mijlocului.
16. Cumpara si poarta lenjerie modelatoare, mai ales chiloti cu talie normala sau inalta.
De evitat:
- Hainele voluminoase, fara forma, cele prea pufoase
- Pantalonii cu turul cazul, bufanti, care au buzunare mari
- Tricourile prea stramte
- Maletele, puloverele pe gat
- Tricotajele prea groase
- Hainele prea scurte, mai sus de buric
Cere sfatul unui consultant vestimentar sau uneori vanzatoarei. Experimenteaza vestimentar, testeaza in oglinda, in cabina de proba. Doar asa vei ajunge sa te accepti si sa gasesti imaginea care te multumeste, care transmite incredere de sine si multumire.
Cu drag,
Pentru ca acest articol este scris ca urmare a unui comentariu, astept nerabdatoare sa-mi spuneti ce dileme aveti, ca sa le lamurim impreuna.
Credit: Pinterest.com
Votre,
Gabi Urda
3 Comments