Pasii catre garderoba de toamna timpurie

By  |  2 Comments

Picioarele goale, gambele, labele, degetele picioarelor in bataia soarelui! Daca e vreo senzatie dupa care jinduiesc cat e toamna de lunga, asta ar fi. Poate si d-aia renunt greu, cand ma razbeste tare frigul, la sandale…

Nu vorbim despre o trecere totala, ci de o imbinare armonioasa a tinutelor de vara cu cateva elemente de toamna timpurie. Serile si diminetile te zgribulesc, iar dupa-amiezele sunt atat de calduroase uneori, ca te intrebi de ce ti-ai luat pulover. Plus ca vremea se poate schimba dramatic de pe o zi pe alta, daca lunea ploua se poate ca marti sa fie soarele sus si sa dogoreasca.

Si uite asa ajunge tabloul asta al vestimentatiei asa o brambureala, caci stand si cercetand in statia de metrou ti se arata picioarele goale in rochii de vara, langa geci subtiri, pulovere si bocanci, maieuri langa tricotaje si ochelari de soare alaturi de raceli.

Garderoba de toamna

Garderoba de toamna

Provocarea acum este de a te simti comfortabil cu hainele si cu vremea de afara, a incerca sa-ti reglezi temperatura corporala fara sa arati nici speriat de frig, dar nici inconstient la iminenta lui venire.

1. Poarta in continuare rochiile de vara

Temperaturile nu au scazut intr-atat incat sa trecem de la voaluri vaporoase la stofe grele. Hai sa adaptam rochiile vremurilor si vremii si sa le imbracam alaturi de cardigane si sacouri, de dresuri, de saluri mari. Ne apara de frig dimineata in drum spre birou sau seara, dar suntem departe de a nadusi de caldura de la pranz. Rochia ta de bumbac alaturi de un cardigan gri supradimensionat si botine din piele intoarsa camel, plus o esarfa mare aramie care sa-ti infasoare gatul, sunt tot ce iti trebuie pentru o iesire la un brunch cu amicele sau, de ce nu, pentru o dimineata intr-un birou creativ.

Garderoba de toamna

 

Garderoba de toamna

 2. Scoate la purtare jachetele

Ca vorbim de jeans, piele, doc, tercot sau tricotaj, ele vor fi protectoarele noastre cat timp frigul ne da tarcoale. Le putem lesne parasi apoi pe un colt de scaun sau intr-o poseta, daca soarele se inteteste. Inca nu vorbim despre paltoane si nici sa nu va aud cu gecile subtiri de fas sau orice ati purta intr-o excursie la munte. Pentru un aer chic, cu toate ca destul de ancorat in tendinte, jachetele de trening, bomber jacket, cele cu aspect sport pot fi o alegere pentru domnisoarele care stapanesc stilul eclectic.

Garderoba de toamna

 

Garderoba de toamna

3. Prelungeste sezonul sandalelor

Cat nu-ti ingheata picioarele, nu vreau sa ajungi la vreo anexita! Alaturi de jeansi, de fuste sau rochii lungi din tricot, de pantaloni din stofa usoara, sandalele cu barete groase din piele iti dau impresia ca mai furi verii inca cateva zile. Si da, constrastul dintre partea de sus a corpului acoperita cu straturi de haine si degetele expuse, este parca un flirt cu toamna. Cu precautie le poti purta si cu ciorap gros, insa sa fie o sanda solida, cu aspect butucanos si un ciorap dintr-un tricotaj aspectuos, nu o simpla soseta de purtat la sala.

Garderoba de toamna

4. Manecile lungi la inaintare

Ca vorbim despre camasi sau pulovere, ele devin parte a garderobei noastre de tranzitie. Vor compune straturile despre care tot pomenesc, vor fi suflecate si din nou lasate sa cada, dupa nevoi si dupa termometru. Puloverele usoare din tricotaj subtire, in culori neutre sau in tonuri calde, asemanatoare luminii de septembrie, vor face casa buna peste rochiile subtiri, dar si cu fuste sau pantaloni scurti, alaturi de pantofi Oxford, balerini si botine.

Despre cum sa te imbraci in straturi aici: Si tu…te imbraci in straturi.

Garderoba de toamna

 

Garderoba de toamna

5. Indulceste frigul cu nuante calde

Chiar de esti o “rece” in functie de pigmentatie, adica ti se potrivesc culorile reci, nu iti refuza nuantele calde, chihlimbarii, argiloase, brumate ale toamnei. Imbraca in partea de jos a corpului o fusta ocru, alaturi de un tricou simplu alb, si o parka kaki. Sau, daca iti sta bine cu auriu, uzeaza la maxim toate tonurile care contin galben. Toamna este mai frumoasa invesmantata in brunuri, aramii, ciocolatii, galben stins, galben ocru, charteuse, verde stins, khaki, culorile lutului ars sau rosu caramiziu.

Daca sunt in printuri sau carouri, parca imaginea va degaja caldura. Caci, da, nu intamplator, ba chiar instinctiv, alegem culori calde cand ne este frig.

Garderoba de toamna

Garderoba de toamna

6. Imprieteneste-te cu esarfa

Toate, de orice marime, dar mai ales cele moi, din bumbac, matase sau tricotaj subtire nu-ti vor lipsi din geanta de acum incolo. Ma felicitam de fiecare data cand ieseam de la metrou si realizam ca ma pisca frigul, dar imi scoteam din geanta esarfa. Odata ce zona gatului se incalzeste, impresia este ca ne incalzim cu totul. Cum caldura se pierde mai rapid in zona capului, asa reusim sa il pacalim.

Ca sa nu va mai spun cat de mult inveselesc o tinuta.

Garderoba de toamna

Garderoba de toamna

7. Fara dresuri inca o perioada

Sau macar cu dresuri negre sau bleumarin subtiri. Vom avea atata vreme sa purtam dresuri groase. Si nici macar sa nu fie vorba despre dresurile culoarea piciorului, impotriva carora militez aprig.

Picioarele goale sunt un pariu castigat cu toamna tarzie, un barometru ca inca iti este dor de vara.

Garderoba de toamna

 

Garderoba de toamna

Votre,

Gabi Urda

 

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.