Cum iti repari hainele intrate la apa (sau macar incerci)

By  |  3 Comments

Credeam ca mie nu mi se mai poate intampla, insa, intre mesele lui Codrin si diverse domesticarii, am pus doua pulovere de lana si angora la spalat pe programul gresit al masinii…

De obicei, hainele cu lana, angora, casmir le spal pe programul special de lana si nu le storc deloc, ci le las la scurs pe o suprafata plata. Dar…, am facut-o de data asta. Cum le-am scos din masina am realizat dezastrul, ramasesera mai mici de XS, de la M.

Acum am testat niste metode de readucere la dimensiunea initiala, pentru unul a functionat, pe celalalt il voi duce (ultima sansa la curatatorie).

Metodele de a repara, macar partial, hainele intrate la spalat ar fi:

Balsamul de haine

Puneti intr-un lighean sau cada apa calduta cat sa acopere haina, in acea apa dizolvati balsam de rufe, cam un capacel la trei litri. Lasati puloverul la inmuiat pentru 25 de minute, apoi intindeti-le usor cu mainile si puneti-l scurs peste suportul de rufe, nu agatat. Cand s-a uscat, clatiti puloverul cu apa calduta si nu stoarceti, lasati la scurs.

Isi va reveni, caci fibrele se vor relaxa si vor deveni mai moi. Daca dezastrul e prea mare si s-a “batut” prea tare, se poate sa nu mai recuperati toti centimetri initiali.

Balsamul de par sau samponul de bebelusi

Procedati ca mai sus, dar cantitatea poate fi de o cescuta mica la trei-patru litri de apa.

Otetul din vin

Si el relaxeaza fibrele, mai ales in cazul celor de angora, casmir, lana. Asta a fost a doua metoda incercata, cea care a dat roade pentru un pulover.

Puneti un litru de otet cam la trei litri de apa calduta. Inmuiati 25 de minute, intindeti puloverul cu mainile sau imbracati spatarul unui scaun cu el si intindeti, apoi il lasati sa se scurga pe o suprafata plana, dupa uscare clatiti cu apa calduta (nu fiebinte!).

Veti recupera cativa centimetri, apoi fiti cu bagare de seama caci toata casa o sa miroase de parca ati pune gogosari in otet cateva zile :).

Ca sa nu repetati actiunea intruna, caci nu da rezultate de prea multe ori, spalati puloverele pe program de lana sau delicat fara stoarcere, le scurgeti peste suportul de rufe, pe un prosop mare pus pe o masa sau pe marginea cazii.

Centrifugarea, stoarcerea taseaza, strange lana, nu doar apa calda. Am observat cu cat e firul mai subtire, cu atat se taseaza mai vartos.

Sau, le duceti la curatatorie!

Puteti incerca si voi acasa sa le aburiti cu fierul de calcat, aburiti pe deasupra, nu puneti fierul pe ele, cat timp mai intindeti tesatura cu mana.

Insa, la curatatorie au un manechin de plastic pe care intind haina si le iese mai bine cu abur mai puternic. Maica-mea a reusit sa isi recupereze, chiar sa ii fie mai larg decat era initial, un pulover.

Aceasta este o ultima solutie si pentru al meu pulover din lana si casmir ajuns pentru un firav XS:)).

Sper ca v-am dat vesti bune,

Mereu fiti atenti la etichete!

Votre,

Gabi Urda

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

3 Comments

Leave a Reply

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.