Iesi femeie din “rochita” sau toxicele diminutive

By  |  5 Comments

Rochita, finut, pantofiori, fustita, banuti, etc. Femeile folosesc diminutivele mai des decat barbatii. Iar, femeile vorbesc mai mult, asa ca uzeaza pana la devalorizare de orice forma de “micime” pe care o pot aduce unui lucru care are legatura cu garderoba si nu numai…

Imi spun of-ul doar pe partea asta, caci na, in zona asta a garderobei le aud cel mai des si realizez ca au devenit o epidemie lingvistica de care suntem atat de putin constiente. Eu le folosesc cu zgarcenie, doar atunci cand situatia chiar o cere, iar “rochita”, chiar apartine unei fetite. Ma simt inconfortabil cand mi se intinde o rochie denumita “rochita” de cate o vanzatoare politicoasa, eu fiind o femeie in toata firea, deloc mica de statura si trecuta bine de varsta copilariei. Si, da, aflu ca in magazin exista “rochite pentru femei” si “rochite pentru fetite”!

Aici, pe mine m-a pierdut, caci imi reamintesc ca diminutivele nu sunt folosite doar de vanzatoare, manichiuriste etc., persoane care lucreaza in servicii, cu argumentul politetii, ci de toata lumea, la orice varsta, cu orice pregatire, de orice statura. De ce?

Motivul politetii nu sta in picioare, pentru ca acest mod de comportare caracterizat prin bună-cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni, nu este demonstrat decat in foarte putine cazuri comportamental, ci doar diminutival. Nu-mi zambesti cand intru in magazin, continui sa vorbesti la telefon cand eu sunt vizibil incurcata ca tot scotocesc si nu imi gasesc masura pe raft, dar imi arunci totusi o ocheada si imi spui “nu stiu daca va vine rochita aia”, spre exemplu.

Argumentul rasfatului fata de propria noastra persoana sau a altora, daca e real, imi pare ca a atins cote toxice. Mi se pare uneori ca stau de vorba cu niste fetite pierdute in trupuri de femei, care pretind ca fac lucruri de oameni mari cum este responsabilitatea, asumarea, curajul, schimbarea. Cum se face oare ca nu incercam si o “schimbarica” cu un pic de “curajut” in a ne asuma “responsabilitica”?

Se incadreaza firesc intr-un peisaj in care te imbraci in “rochite”, porti “pantofiori si gentuta”, pe care ai dat o suma mare de “banuti”, iar acum constituie o “problemuta” ca nu stii ce sa faci cu ele in contexte de femeie. Ce usor ne amagim prin cuvinte, minimizand situatii, obiecte, de parca acest artificiu lingvistic chiar ar interveni asupra impactului lor.

Rationamentul “vesnicei fetite”, ca sa nu zic al imaturitatii, ma framanta cel mai abitir. Cred cu putere ca alegand sa denumim diminutival lucrurile din jur, nu doar ca descriem fals realitatea, sugerand o dimensiune mica, copilaroasa, usor de integrat,  dar ajungem sa ne pacalim mintea si sa ne pastram departe de adevar in toate aspectele vietii noastre. Parca deschidem o poarta a facilului, dar nu cu sensul de “lesne”, ci de “superficial”, “usuratic”.

O rochie, doua rochii, trei rochii versus o rochita, doua rochite, trei rochite (fara sa o punem pe “little black dress”, pe care as traduce-o, mai aproape de adevar, cu “micuta rochie neagra”).

Cand spunem ca ne dorim sa devenim mai puternice si mature in viata noastra si in decizia de a evolua, oare nu ar fi bine sa incepem cu modul in care ne exprimam?

Am citit ceva studii despre importanta limbajului, cuvintelor in schimbarile neurologice, si nu ma gandesc aici la atat de aclamata tehnica NLP, ci la cum imi zgarie urechea si mintea acest “alint” diminutival de zi cu zi. Vi se pare inofensiv? Mie nu, din contra cred ca are deja o zona toxica tocmai prin uzura, prin dependenta de el, prin inconstienta cu care il folosim.

Departe de mine a pleda pentru un limbaj lipsit de diminutive, ci sustin un minim simt critic (mergem la cursuri de leadership, dar vorbim cu “mancarica”!!!), care sa ne tina departe de ridicol, de acumularea asta patologica de micisme fara sens intr-o conversatie adulta (ca ea se face in capul tau sau cu cineva).

Zic si eu ca intr-o buna zi o sa cadem intr-o groapa mare, care nu o sa vrea sa intre neam in “gropicica”, pe care i-am rezervat-o noi lingvistic…

Votre,

Gabi Urda

Credit foto: Pinterest.com

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

5 Comments

  1. Iris

    January 27, 2018 at 2:45 pm

    Ah Gabriela….banutii si facturica m-au oripilat intotdeauna, gentute si sandalute, unghiute, cafeluta. Intersant este ca mereu sunt…chestii destul de facile, sa nu spun chiar superficiale. Era sa uit de fetiţă, doamnisoare intre 20 si 35 care nu isi mai spun pe nume…isi spun feti, fetiţă, facem si noi o plimbarică? Ridicol, cel putin.

    • Gabi Urda

      January 27, 2018 at 8:18 pm

      Da, sa stii ca uitasem asta! 🙂
      Multumesc,
      Gabi Urda

  2. Florina

    January 27, 2018 at 10:11 pm

    Sa vezi ce ma enerveaza pe mine, dar rau de tot. Nu-mi place absolut deloc sa aud ca sunt strigata Flori in loc de Florina, numele meu din acte care mi se pare clar si care chiar imi place 🙂 Unii oameni au impresia ca-mi fac o favoare ca mi se adreseaza cu diminutivul de la Florina. Pana sa nasc eram super slaba, si eu sunt si mignona stii (160 cm) asa ca, sa mi se mai adreseze cineva si cu diminutive… era mai mult decat suportam. Acum trec bine de 50 si ceva de kg si nu ar putea sa ma mai supere/ irite, doar m-as amuza teribil. Chiar e penibil sa pocim atat de mult limba romana prin exagerari de tot felul 🙂 sau cuvinte care nu sunt in DEX.

  3. Veronica

    January 29, 2018 at 1:51 pm

    Eu sunt in etapa in care am o problema cu ”mamici”, ”gravidute”, ”burtici”. Separat sau in fraze ”monstruozele” precum: Astazi vom discuta cu viitoarele mămici, despre gravidute si burtici. Brrr.

    • Gabi Urda

      January 30, 2018 at 7:37 pm

      O, daaa, banuiam ce ma asteapta. Am avut o perioada in viata in care “miresica” si “ginerica” m-au marcat :)).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *