Parka – manevra vestimentara de toamna

By  |  0 Comments

 

Parka Burberry, poarta o jacheta oversized cu o curea in talie

Parka Burberry, poarta o jacheta oversized cu o curea in talie

Lady like de fel, integrez cu precautie articolele masculine, dar cand ajung sa mi le asum, realizez de ce ne dorim uneori sa purtam haine ca la ale barbatilor – sunt confortabile si practice. Boyfriend jeans, camasile din bumbac in carouri, tricourile, acum e randul jachetei parka. Insa, ca mai toate celelalte, parka verde militareasca are variante pentru dame, nu trebuie sa i-o furati pe a lui… 

 

1. Putina istorie.

Parka initiala a inuitilor

Parka initiala a inuitilor

Un anorak sau parka este o haina prevazuta cu gluga, confectionata din bumbac, captusita cu blana naturala sau artificiala. Inuiti au creat acest tip de imbracaminte, croita la inceputuri din piele de foca sau de ren, ii apara de frigul si vantul arctic cat timp vanau si pescuiau. Unele dintre aceste haine erau acoperite in mod regulat cu ulei de peste pentru a-si mentine impermeabilitatea. Cumva cele doua cuvinte, in timp s-au suprapus, insa “anorak” este o haina care nu are deschidere in partea din fata, are gluga si este impermeabila, iar o “parka” este o jacheta de vreme rece, lunga pana la genunchi, captusita cu fibre sintetice cu sau fara o gluga bordata cu blana.

Cuvantul “parka” este derivat din limbajul Nenets (o populatie din nordul Rusiei) si inseamna, pur si simplu, “piele de animal”. A intrat pentru prima oara in vocabularul englez in anul 1625, adus fiind de  Samual Purchas, un cleric care a publicat mai multe insemnari ale calatorilor vremii.

2. Parka verde militareasca si tocurile.

Jachetele verde kaki, aduse in garderoba noastra din cea utilitara a vanatorilor si soldatilor, si-au ajustat croiala pentru a scoate in evidenta mai mult trupul.  Recunoastem inca originalul, insa schimbarile le-au adus la interferenta dintre utilitar si decorativ: gluga detasabila, manecile mai largi cu clapete (pot fi suflecate), unele jachete sunt cambrate, altele sunt prevazute cu un siret care le strange talie, ca sa nu mai vorbim de asimetriile fermoarelor sau buzunarelor, totusi raman in continuare captusite, cu buzunare incapatoare, din bumbac tratat sau poplin impermeabil, cu inchideri duble de fermoar si capse, cu gluga care sa ne apere de vant si frig.

Parka este de doua tipuri: jacheta groasa de iarna, care la noi trece drept geaca, chiar de nu e din fas, iar cealalta mai subtire, buna de purtat primavara si toamna. Ambele si-au schimbat structura si au intrat in eclectismul modei, fiind purtate la fel de mult lejer, casual, cat si in situatii mai elegante, in combinatii ludice.

Toamna, cat inca soarele ne mai da voie, purtam botine cu dres la rochii subtiri peste care tragem degraba in cardigan lung, peste care suprapunem o parka verde, careia ii suflecam manecile si ii strangem sireturile, dar o lasam sa fluture descheiata nonsalant. Ne pregatim de ziua de nastere, petrecerea de firma, conferinta, prezentarea de moda si vrem sa inlocuim paltonul camel pentru ca afara ploua, de ce sa nu luam pe deasupra rochiei o park ? Tocmai pantofii cu toc, bijuteriile spectaculare si rochia din matase, vor face asocierea atat de neasteptata si chic.

Investeste intr-o parka kaki subtire, cu toate ca nu pare, perioadele de trecere primavara-toamna sunt luungi, asadar ai multe luni in care o vei purta in suprapuneri cu cardigane si cu rochii. Ca sa marchezi talia si mai evident, incinge-te pe deasupra cu o curea, ca in exemplul Burberry.

Pragmatisme:

Parka de dama 3suisses.ro

Jacheta parka groasa de iarna cu gluga 3suisses.ro

Parka verde www.miniprix.ro

Parka de la Blancheporte.ro

Pana la urmatoarea manevra,

Jucati-va cu hainele, construiti imagini si deconstruiti tabu-uri,

Cu drag,

Gabi Urda

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.