Rochiile balon – manevra vestimentara de vara
Sunt confortabile la limita camasilor de noapte, sunt rochiile cele mai “prietenoase” cu orice tip de silueta, par/sunt usor de confectionat, sunt lesne de integrat in orice bagaj de vacanta si, totusi, sunt disputate acerb intre cele care vad rochia doar structurata, clar eleganta si cele care viseaza, macar vara, la relaxare fara falsele pudori ale “ce sunt si prostiile astea lalai”…
Prima oara cand am luat contact cu civilizatia rochiilor balon, cocon, sac sau cum le-ati mai intalnit, a fost acum foarte multi ani, cand cotrobaind intr-un second hand am gasit o rochie din in, Made in Denmark.
Arata ciudat pentru gusturile mele de atunci, insa ma atragea iremediabil. Astfel, ca am luat la testat si purtat “sacul” gri spalacit, cu manecile umflate, croite dintr-o bucata, cu poalele asimetrice, ceva mai lungi in spate si echipata, pe deasupra, cu un siret care-i marca (de il strangeai) talia.
Bineinteles, eram un specimen neintalnit cu rochia mea, mai ales ca o purtam cu cardigane lungi si largi tot gri, bijuterii din lemn si sandale tip flip flop. Reactiile erau ca si acum, ba te adorau si intrebau daca le faci si lor una la fel, ba iti spuneau diplomat “ieri erai mult mai bine imbracata”.
Ce conta pentru mine era sentimentul coplesitor de libertate experimentat cat timp o aveam pe mine. De aceea, lunga mea vacanta de vara la Sulina, de acum patru ani, o incununare a statutului de freelancer, a ramas imortalizata in pozele cu rochia sac gri Made in Denmark.
Este cea mai libera rochie din lumea dulapului meu, o declar sententios chiar azi, amintindu-mi de ea. 🙂
Rochia galcevei noastre…
Cat priveste disputa intre cei care le contesta considerandu-le doar niste camasi de noapte, cu care ne pacalesc designerii “minimalisti” numindu-le rochii si cei care le aproba, parca as zice ca e falsa.
Sa ne aducem aminte ca aceasta croiala “cocon” sau “balon” era foarte folosita in anii 1920, insa pentru hainele de deasupra, asa zisele “opera coats” sau “cocoon coats”, iar in 1953 Cristobal Balenciaga trecea inca o etapa in redescoperirea acestei forme si crea o sfera, balloon jacket, care incapsula elegant corpul purtatoarei si ii oferea sprijin pentru ceafa. Rochia sac a venit in 1957 si fiind considerata atat de flatanta pentru multe tipuri de corp a devenit unul dintre modelele cele mai copiate ale casei Balenciaga.
Hmm, toate-s vechi si noua-s toate. Asadar, rochia sac-balon, cocon este o alta silueta pentru femei, dupa cum vedem nu foarte noua si da, aparuta ca un contra curent al atat de uzualei siluete clepsidra New Look promovata de Christian Dior.
Rochia sac de toate dulapurile
In varianta ei de in sau alte amestecuri naturale, cu bumbac, ramie, vascoza, se gaseste in multe dulapuri si o fost abordata ca solutie de multe femei, ca-s ele mai zvelte si pare o piesa oversized, sau mai planturoase si devine o solutie mai chic decat rochiile cu talie, nu foarte bine croite.
Pentru ca nu are talie, te lasa sa experimentezi si poti vedea acest aspect ca pe un avantaj:
- atragi atentia asupra gatului si fetei purtand bijuterii ochioase si reduci “la tacere” vizuala zonele nu foarte in forma: abdomen, coapse etc.,
- ii creezi talie cu o curea subtire,
- ii creezi efectul de talie prinzand o brosa intr-o parte, in jurul mijlocului, formand cateva drapaje,
- ii poti innoda poalele.
O poti purta peste o pereche de pantaloni slim de vara, iar incaltamintea cu care alegi sa o insotesti ii va schimba de fiecare data “starea”: cu sandale cu toc si clutch va fi mai eleganta, cu slapi ori sandale fara toc va fi de toate ziua, de vacanta cu palarie de pai, cu multe bratari si innodata va fi exotica si creativa, cu un turban va fi chic si extravaganta.
De asemenea, ea poate deveni o piesa de rezistenta in garderoba ta de ocazie daca o gasesti confectionata dintr-un material pretios: matase imprimata, satin, santung, jaquard etc. Odata ce are un dram de stralucire, lame, reflexii, broderii, decoratiuni de vreun fel, poate sa devina o rochie de eveniment alaturi de sandale, de un pantalon din brocard, eventual pereche cu tesatura rochiei.
” – Rochia sac, balon, cocon…, Doamna X!
– Doamna X…, Rochia sac, balon, cocon!”, de acum va cunoasteti, va puteti privi cercetator o vreme, apoi cautati teritorii comune, ca in orice relatie vestimentara. 🙂 Lasati sa se dezvolte tinute, sa creasca complimente, sa se creeze stilul, sa va oglinditi si exprimati reciproc.
Pentru ghidaj specializat si mediere contact@gabiurda.ro sau FB Gabi Urda.
Credit foto: Pinterest.com
Votre,
Gabi Urda