Unde se termina handmade-ul si incepe design-ul…

By  |  0 Comments
Handmade a nu se confunda cu designul sau design a nu se confunda cu handmade-ul

Handmade a nu se confunda cu designul sau design a nu se confunda cu handmade-ul

Nu stiu. Scriu pentru a crea dialog prin care sa starnim intrebari, sa incercam raspunsuri si poate, sa destabilizam mituri, poate… Nu stiu. Pentru ca  notiunile sunt relative si semnificatiile lor se intrepatrund, capatand noi valente in spatiul romanesc…

Handmade hobby / design profesie:

Acum ceva ani, m-am apucat sa realizez podoabe din resturi textile, foarte exact, brose flori pe care le vindeam la targurile de handmade si prin comunitatea Breslo. Era un hobby, pana intr-o zi, cand a devenit un job full time pentru ca partenera mea intr-ale bricolarii dezvoltase un sistem aproape industrializat de creat flori (realizate integral manual), care odata invatat putea fi aplicat si de ajutoarele noastre. Asta in timp ce eu imi extinsesem reteaua de retaileri prin care le promovam si vindeam. Toate infloritoare pana intr-o zi cand piata accesoriilor handmade ne-a cotropit cu mii de produse asemanatoare, mai bine sau mai prost realizate, oricum la preturi mai mici, apoi a venit randul produselor din China si taifunul vanzatorilor ambulanti. Atunci, am realizat ca “handmade-ul” este un hobby pentru cei pe care ii incearca fiorul artistic, dar educatia institutionalizata de profil i-a ocolit, si mai devine si un mijloc de suplimentare a veniturilor, dar nu o vocatie/profesie.

Oare daca vrei sa devii un designer faci tot posibilul sa inveti, da, da “sa inveti”, cred ca acesta este termenul – sa “te instruiesti” cu regulile profesiei, ca apoi sa le poti incalca dibaci in actul artistic? Iti trebuie o diploma? Nu neaparat. Iti trebuie dorinta de a te exprima intr-un mod original full time, nu doar cand si cand ca hobby? Iti trebuie vocatie?

Handmade/design – suficient si necesar:

Termenul “design” a apărut in 1851, în legătură cu complicatele realități ale producției industriale. Este o concepție și o metodă de creație care urmărește să asigure fiecărui produs un înalt randament funcțional, însoțit de un aspect agreabil. În toate epocile de înflorire umană a existat o corelare între posibilitățile materiale, nivelul tehnologic, relațiile economice interne și externe, orizontul spiritual exprimat prin gustul artistic și capacitatea de creație. Designerul știe că funcționalul, ergonomicul, esteticul și economicul conlucrează pentru a se ajunge la eficiență., spune Wikipedia.

In Romania termenul de handmade este inlocuit uneori cu artizan sau artist. Insa, mi se pare o lipsa de respect pentru toti mestesugarii care isi pastreaza tehnicile stravechi si le redefinesc, care creaza arta in stil popular, sa-i alaturam la gramada fara discernamant celor care insira margele, cos flori din fas ars sau tricoteaza banale caciuli. In comunitatea Breslo sau in alte forme de asociere cum sunt cei din Loja Pasionatilor de Margele gasim, greu ce-i drept, exemple de creatori de bijuterii sau de alte obiecte decorative pline de substanta, cu un aspect original. Sunt ei designeri? Poate ca da…

Fenomenul “handmade” are intelesuri peiorative, el fiind asociat cu bijuterii din fimo lucrate discutabil, cu un design infantil, lipsit de originalitate, este alaturat asamblarii de margele si diverse furnituri metalice in bijuterii simpliste, este  pus langa tablouri naivo-grotesti ale tuturor studentilor wannabe pictori, plus casetelor decorate in tehnica servetelului si alte forme de bricolaj.

Handmade-ul in Romania este un mix intre cativa bricoleurs indemanatici care-si aduna sursele de inspiratie de pe site-ul mama “Etsy”, plus vanzatorii ambulanti care vad fiecare targ de handmade ca o oportunitate sa mai vanza cateva chinezisme, alaturi de, inca rare exemplare, de wannabe designeri-artisti care-si cresc veniturile si-si testeaza puterile creative scotand spre public realizarile lor, unele foarte reusite si cu un mare potential.

E o realitate social-economica as putea spune, sa nu amestecam esteticul aici, fiind intr-o cantitate insignifianta. Cei care folosesc piata “handmade” ca o rampa de lansare catre alte lumi, cum este cea a designului de bijuterie sau a designului de obiect, nu raman pe strada la taraba decat cat sa-si demonstreze ca pot si e bine ce fac, atat de bine, ca e prea scump si prea nelalocul lui acolo, intre coliere de fimo, bratarile cu charms si flori crosetate.  Insa, lumea handmade-ului de taraba are si alte fete, creative, mestesugite, care se intrepatrund cu designul contemporan, tocmai pentru ca valoarea estetica este prezenta.

Poate ca exista design prost si handmade bun, asa cum exista si handmade prost si design bun. Si, poate ca valoarea estetica cumulata cu cea functionala a produselor rezultate le poate da calificative, iar aceasta notare pe o scara de valori apartine mintii si sufletului cumparatorului.

“Frumusetea e in ochii privitorului” si in mintea sa. Odata ce vom evolua spre un cumparator educat, cu o minte care a vazut multe acte artistice, care a privit critic la fel de multe, care si-a ascultat propriul instinct artistic, propriul ochi care stie natural sa fie atras de armonie, de frumos, abia atunci piata va deveni o platforma de exprimare, in care apar in mod necesar si banii.

Pana atunci handmade-ul prost se intampla sa fie si ieftin, iar cumparatorul nostru se intampla sa fie sarac la fel ca si “artizanul”…

Handmade a nu se confunda cu designul sau design a nu se confunda cu handmade-ul?

E fireasca explozia de bricoleur handmade-ri de pe la noi si targurile destinate lor, cum la fel de normala este si dorinta lor de a se face cunoscuti, de a impartasi idei si de a-si vinde produsele. Insa, termenul de “designer” sau “artizan” ar trebui folosit cu mult mai multa bagare de seama, nu de alta, dar il golim de sens asa cum am facut si cu “handmade”-ul. Care, apropo, in Republica Moldova, este numit “yard sale”!

Mult din handmade-ul de la noi e bricolaj sau ce poti sa faci singur daca te straduiesti putin si te uiti la un filmulet pe Youtube. Si, iar ne intoarcem la design care pentru a fi bun si a nu se confunda cu handmade-ul poate ca ar trebui sa fie facut cu vocatie, full-time, intr-un proces continuu si neobosit de instruire, inovare, pentru ca el este dincolo de partea sa functionala, un mijloc de exprimare, in care si arta si inefabilul au ceva de impartit…

Cu multe dorinte de frumos si bine,

Gabi Urda

Consultant de comunicare si imagine, blogger, organizator evenimente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.