Femeia-scolarita si testul imaturitatii vestimentare
Cosite impletite, cercei din fimo cu cirese, funde, vreo 10 centimetri mai putin la fusta si mai mult in lungimea podoabei capilare, bentite cu urechi de pisica, hanorace cu rapperi si un aer de inadecvare…
Mai construit sau mai firesc…
Neconcordanta dintre varsta doamnei (aproape de 50, cu o marja de eroare, poate bronzul excesiv ii mai adauga cativa) de pe sezlongul de langa mine si coditele ei zilnice prinse cu agrafe roz mi-a reamintit de ce ma framanta de mult perspectiva unei imaturitati a stilului vestimentar – rod al necoacerii noastre psihice.
Va declar onest, azi am imbracat un tricou cu o pisica, intr-o alaturare cu o fusta pantalon cu dunga, care-l scotea de coada din zona “copilaroasa” si-l urbaniza abrupt. Cu toatele avem faliile noastre de femeie-copil si ele sunt pulsiuni firesti ale fetitei din fiecare. Este creativ, reconfortant, proaspat, spumos sa vezi uneori alaturari starnite de dorinta unei “fetite-interioare” si strunite de mana si stilul unei femei. Sa ne dam voie, sa ne jucam , sa le traim si traducem capriciile “tutu-istice”, “roz-bombon-istice”, involanate, impestritate, oricum ar dori ele “fetitele” din noi, insa sa nu ne credem fetite.
Caci nu suntem. Nu mai suntem.
Imaturitatea vestimentara, dupa a mea opinie, este nu atat abordarea unui stil care abunda in elemente “copilaresti”, pe care o pubera, o fata de liceu le-ar alege pentru garderoba sa, asta deja poate fi un stil vestimentar aparte, studiat, care duce putin in cultura manga. Iar aceasta cuprinde multe elemente, anumite lecturi, filme, preocupari; garderoba este doar o bucatica din poveste.
Eu ma refer la subtilitati, la metalimbajul hainelor, la o croiala adolescentina preponderenta: cu guler rotunjor, de Peter Pan, talia puternic marcata si tivul mereu mult peste genunchi, pe care-o vad abordata de ani, in multe birouri corporatiste si nu numai, de pe la noi.
Eu ma refer la bijuterii “haioase”, copilaroase, din fimo, cu pisici, gargarite, oi, bile colorate, pe care le vad purtate de contexte profesionale. Eu nu le calific ca bijuterii, ci ca accesorii. Pot trece drept nostime si potrivite pentru vacanta, insa, ma intreb, atunci ce va mai purta fiica, nepoata sau vecina ta de 13 ani?
Cand vom mai integra tinutelor bijuteriile din metal? Dar pe cele statement, dar cele vintage ori cele de designer? Sunt etape pentru fiecare decizie vestimentara, iar limbajul bijuteriilor este pe cat de subtil si imponderabil, pe atat de percutant si decisiv in a-ti crea o prima impresie.
Perceptiile celorlalti tin de limbajul nonverbal, de senzatii, de informatii adanc inradacinate in noi de care am legat reactii, de modul in care ii faci sa se simta, sa te simta.
Eu ma refer la nesesizarea diferentelor in nivelul de formalitate, neadaptarea tinutei tale in functie de mediu, chiar daca pastrezi note personale, ca doar de asta ii zice stil personal. Cand esti pus intr-o pozitie de expert, cand esti invitat la un eveniment cu dress code, cand este nevoie de putin fler si documentare sa intuiesti cum sa te imbraci potrivit pentru o anume situatie, atunci se vede imaturitatea.
Modul in care abordezi vestimentatia se poate sa fie unul inflexibil, daca tu esti o tipa pentru care valoarea personala este data de bifarea tendintelor si de un anume sexi style, nefiind totusi un star pop, te duci ziua in amiaza mare cu rochia prin care ti se vede sutienul si sandale senile, sa discuti cu potentialii tai clienti intr-ale relatiilor publice.
Eu ma refer la cele doua codite, simplu, ca la scolarite, purtate peste 30 de ani. Daca nu sunt impletituri sofisticate, etc. care sa denote o figura de stil vestimentara.
Eu ma refer la fustele prea scurte, plisate, in carouri, la topurile cu franjuri, la accesorii de par cu personaje de desene animate, la bentite cu urechi de pisica, la honorace cu urechi si altele din aceeasi categorie, care le vin manusa fetelor la pubertate, nu femeilor.
Acest articol nu este despre ce sa nu mai porti peste 30 de ani, caci nu sunt eu in masura a spune, mai ales ca fiecare dintre noi este unica, cu istoria ei de viata, cu garderoba si obiceiurile ei, cu ADN-ul ei estetic, cu ranile ei si nevoile ei, cu copiii sai interiori.
Acest articol este despre a vedea hainele tale si tinutele tale ca pe decizii constiente, ca pe manifestari ale interiorului tau in exterior, este despre a constientiza niste procese vizibile care iti pot sabota dezvoltarea personala si profesionala.
In dulapul nostru sunt istoriile noastre, dorintele, pulsiunile, trecutul, viitorul si prezentul nostru, sa nu-i intoarcem spatele.
Va spune cea care dintr-o pubertate netraita la timp si-a cumparat multa vreme elastice de par cu desene animate. Pana a realizat…
Votre,
Gabi Urda
Credit foto: Pinterest.com
2 Comments