Toate avem defecte fizice. Toate avem provocari
“Intre a admite si a accepta este diferenta pana la depresie”, imi ramane plutind in minte dupa ce inchid “Iata-ma”, romanul lui Jonathan Safran Foer. Si, ma gandesc la exercitiul pe care il fac cu participantele inainte de a incepe cursul de stil personal: “Scrie cel putin trei dintre punctele tale forte fizice”…
Unele dintre noi primesc asta ca pe o provocare si o abordare noua, pentru altele exista o doza de disconfort, uneori cineva recunoaste ca ar putea sa scrie o pagina cu defectele si i-ar fi mai usor, mai exista si dintre cele care se sustrag cumva si nu scriu nimic. Urmeaza si partea a doua, in care le rog sa se uite la persoana din dreapta si sa scrie trei din punctele ei fizice remarcate, apoi sa i le impartaseasca.
Atmosfera se destinde, au scapat de greaua misiune de a se uita la ele insele. E mai usor la celalalt. Pe masura ce ii zambesc si ii spun calitatile fizice remarcate, dialogul creste in intensitate, se aude un zumzet vesel, se simte starea de gratie si bucurie care a cuprins incaperea.
Toate avem calitati!
Cum, toate avem si defecte fizice. Iar atitudinea noastra fata de ele e singura diferenta.
Inca de copile, parintii, poate bunicii nostri, considera ca ne fac un bine si ne feresc de ridicolul de a afla de la altii, atragandu-ne atentia asupra a ceea ce ei considera ca ar fi neajunsuri. “Asa avem noi urechile clapauge” sau si mai bine “Asa ai tu urechile clapauge” sau “Nu poti sa porti rochita ca aia, esti mai plinuta tu”, “Ai un par moale si care se incurca repede” etc. ori cand tocmai incepusera sa-mi creasca sanii si nu stiam ce sa fac cu ei “Asta e, ai sanii mai mari, ce stai asa cocosata?!”.
Te simti vinovata pentru ce esti, ca esti asa si nu altfel. Atunci, in clipa aia, devine evident ca ceva nu e in regula cu tine. Fara solutii. Ce faci? Esti pubera, corpul tau se schimba si iti e strain, nu ai informatii, crezi ca va dura asa o viata, te consideri imperfecta, urata si singura in situatia asta.
O sa-mi spuneti sa nu-i judec. Nu o fac, nu o mai fac. Am inteles ca si ei primisera aceeasi educatie, ca unii dintre ei aveau copii la varste fizice si emotionale care nu le permiteau sa inteleaga si sa educe un alt om. Cum am mai priceput ca unii nu au crescut niciodata, ci au ramas emotional niste copii raniti, care mai imparteau cu noi, copiii lor din povara traumelor proprii, ca altceva nu stiau sa imparta.
Putem sa rupem asemenea legaturi directe intre ce ne-au spus altii ca suntem (chit ca ei au fost parintii nostri) si ce suntem noi cu adevarat sau ce putem fi.
Totul incepe cu intrebarea “Ce gandesc eu despre mine este oare adevarat?”.
Cine mi-a spus prima oara asta? Poate e un gand pe care l-am preluat nemestecat ca fiind un adevar. Poate am invatat sa ma ignor atatia ani. Poate eu nu stiu sa ma uit la mine decat comparandu-ma cu altele. Poate eu barfesc mult si critic ca sa nu ma uit la mine. Poate ca stiu doar sa disimulez si camuflez, nu sa accept cu blandete si sa transform in atu-uri etc.
Toate aceste atitudini toxice si altele fata de trupurile noastre ne inchid in cutii. Cutii in care ruleaza filmele: sunt urata, am o silueta dificila, nu exista haine pentru mine, sunt prea grasa/slaba, am picioarele strambe, nu merit sa fiu vazuta, iubita, daca ma vede asa cum sunt va pleca, nu o sa ma iubeasca, eu nu stiu unde gasesc altele hainele astea, ca eu nu le vad, la varsta mea nu-mi permit sa, am nevoie de complimente mereu si mereu si mereu si mereu, am nevoie de alte si alte tratamente, haine, confirmari etc.
Multe dintre cele care ma cititi nu mai sunteti pustoaice, revistele si modelele care apar acolo nu va mai sunt reper de multa vreme. Si, totusi ati ramas prinse in limitele “eu am gambele groase”, “eu am fundul mare”, “eu am sanii mari” etc., nu le-ati metamorfozat in provocari. Insa niciodata nu e prea tarziu sa ne spunem niste adevaruri de oameni mari.
Ok. Mergem pe premiza ca e un fapt real. Stim ca femeile cu forme iesite putin sau mai mult din standard isi gasesc mai greu de incaltat, imbracat. E un adevar! Dar, ai de ales intre patru feluri de a reactiona, care iti vor schimba perceptia:
Victima:
Vaaai, uite ce cizme frumoase, dar eu nu-mi gasesc niciodata, asadar sunt oropsita si defavorizata de soarta, asa sunt eu mereu ghinionista. Asta e un motiv atat de intemeiat, cum de nu toata lumea nu vede, pentru a nu ma uita la mine, a nu cauta, a nu invata, ca oricum eu asa sunt ghinionista si defecta si rezultatul il stiu eu deja, e nul.
Ce nu stiu, nu exista:
Ce nu-mi vin si pantalonii astia, asa se poarta, sunt la moda, toata lumea are. Suntem diferite si ar trebui sa ma uit dupa ceva potrivit mie? Dar, vreau sa fiu ca toate fetele, uite toata lumea poarta asa, iti repet. Ti se pare ca-mi scoate burta, ti se pare ca ma inchid la cizme pana la jumatate, ti se pare? Eu ma iubesc asa cum sunt sau sunt in negare? (Eu nu am zis sa nu o faci, ci sa cauti forma de iubire care sa te cuprinda.)
Rebela inchipuita:
“Se spune “a traversa”, nu a “tranversa”. Stiu, dar mie asa imi place sa spun.” Cam asta e atitudinea si fata de relatia sa cu sine. Stiu ca imi cumpar impulsiv, nu prea probez, ma enervez prea repede, dar asa sunt eu, draga, mai rebela. “Ai sanii mari si ti-ar trebui un sutien cu mai multa sustinere. Da, de ce sa ascund, lasa sa se bucure si altii!” Care altii si de unde ai dedus ca se bucura? E ca si cum oferi o harta spre punctele tale slabe, pe care altfel nici nu le-am fi observat.
Sunt specialista in defectele mele:
Am acceptat ca am gambe groase, mi-am confirmat cat de dificil e sa gasesc in magazine incaltari pentru mine (persoanele ca mine sunt destul de rare, asadar economic nu renteaza sa faci cizme pentru gambe groase). Cu rabdare si creativitate am gasit niste super solutii: imi cumpar botine sau ghete cu siret, imi fac pe comanda, am niste super ateliere pe care le stiu, imi modific la cizmar, stiu cel mai bun specialist pentru dilema mea.
Stiu femei specialiste in picior 34 sau 42, stiu de unde, cum, au intrebat, s-au interesat, au testat. Am consiliat femei care au inteles ca a fi slab sau voluptos nu e un defect, e un fapt si te adaptezi lui, iti cauti magazinele potrivite tie, inveti care sunt, iti modifici la croitor, iti dezvolti abilitati stilistice pentru conformatia ta, eventual le spui si altora in situatia ta.
Femeile in standardele magazinelor de confectii sau de incaltaminte nu sunt mai fericite, mai norocoase, decat celelalte care nu se incadreaza. Uneori, poate fi chiar o povara greu de gestionat ca iti vin atatea si inveti sa alegi constient, sa cumperi rational, sa descoperi ca a ti se potrivi ca masura nu inseamna a fi potrivit pentru tine ca stil, mod de viata, buget etc.
Faptele sunt fapte, nu se schimba. Se schimba atitudinea noastra fata de faptele astea.
De aceea, am creat si promovez cu atata pasiune programul online de consultanta vestimentara “Corpul tau, stilul tau”.
Relatia dintre corpul nostru si hainele noastre este, in multe cazuri, plina de controverse, nelamuriri, dizarmonii.
STITI DE CE? Pentru ca nu se cunosc, pentru ca intre corpul tau si garderoba ta stau prejudecatile si presiunile sociale, lipsa de informatii si avalansa de stereotipuri. Stiu din experienta proprie cum hainele bine alese te intorc catre corp, iti schimba perceptia despre tine, despre feminitatea ta. Vei vedea ca imediat ce te voi invata sa iti gasesti fusta in care proportiile iti sunt echilibrate, deodata parca reevaluezi dimensiunea taliei tale si chiar descoperi ca ai picioare de aratat.
Pe voi ce adevar v-a dus mai departe in a avea o relatie buna cu voi?
Votre, imbratisez strans-strans,
Gabi Urda
8 Comments