Stil personal

Cercei mari – manevra vestimentara de vara

By Gabi Urda | July 25, 2014 0 Comments

Prima bijuterie de autor, a fost un unic cercel statement marca Mihaela Zvinca. Il tin si acum intr-o cutie de tigari de foi, asa cum l-am primit acum mai bine de 8 ani. “Tu fumezi din astea? Nu, port cercelul dinauntru.” Mirarea e chiar mai mare decat cercelul, care are doar 8-10 centimentri diametru…

Impactul unei bijuterii se masoara in carate, in marime, in puterea ei de a comunica despre creator si purtator deopotriva?! Depinde de context, de emitator, de receptor, de instrumentele lor de reprezentare a lumii…

Cum am ajuns purtator de bijuterii mari? Intrebarea s-a itit firesc cand m-am intalnit cu reactii, cu semeni care simteau si purtau la fel, cu impulsul de a cumpara, purta si iubi declarativul, “statement-ul”, bijuteriile ferme, categorice, masive.

1. Primul raspuns poate veni din primul argument pe care il aduc purtatorii de bijuterii mici – sunt mignona, fragila, mie nu-mi sta bine cu obiecte mari, “parca-s o maimutica cu cercei”. Nu-s deloc mignona, asadar…, Iris Apfel este si este, simultan, una dintre cele mai cunoscute iubitoare ale ingramadelilor de bijuterii masive. Aproape ca te miri cum de le poate cara.

2. Al doilea raspuns ar fi pentru ca nu-mi este frica de ochii care ma privesc, din contra ii caut uneori. Infatuarea asta de a cauta atentie, s-o pedepsi ea cumva?!

3. Al treilea vine ca o prelungirea a celui de mai sus, in jocurile receptor-emitator, de primire si transmitere de mesaje vestimentare, imi asum experimentul, bizarul, noul, “altceva-ul” care vine din includerea bijuteriilor mari in garderoba. Este un joc al reactiei, al frecventei potrivite.

4. Al patrulea e si cel mai firesc. Imi plac si poate, tocmai de aceea consider ca mi se potrivesc, ca universul meu estetic rezoneaza la ele, le integreaza cu naturalete.

5. Al cincilea – varsta. Eu zic ca timpul ne mai toceste simturile. Se mai atrofiaza entuziasmul, se mai niveleaza mirarea, ne imunizam la conformism, asa ca, impulsurile vestimentare tind sa fie mai puternice, mai impertinente, mai “mari”.

Nu exista cercei prea mari

Parca asta incercau sa-mi spuna cautarile care imi devoalau inca un trib din Mali care poarta niste mici boluri de salata la urechi, inca o sedinta foto Gucci cu ornamente mai mari de o palma care atarnau de urechile manechinelor si inca si inca…

Insa, sa revenim la cotidian si sa ne gandim la cerceii nostri mari si nu ma refer la bietele clipsuri cat un sambure de piersica, ci la cerceii cu care opriti privirile la semafor.

Departe de mine intentia de a va convinge ca cerceii mari sunt o tendinta. Cine mai reactioneaza la asemenea sintagme?!

Cine a ajuns sa poarte gradual cercei mai mari si s-a obisnuit cu imaginea sa de “maimutica cu cercei”, ii place, ii sta bine, o va cultiva si fara sa-l imboldesc eu. Cine nu, hmmm, poate se va gandi si va scormoni in cutia de bijuterii dupa perechea de cercei candelabru primiti de la matusa excentrica.

Oricum ar fi, i-am adus in discutie pentru ca sunt atrasa de ei, ii port de ceva vreme, ii cumpar si vara e anotimpul in care-s nestingherita in reprezentatii cercelistice de anvergura. Nu tu caciuli, vant, fulare, de acum urechile au libertate. Plus ca decolteul si gatul lung, dezgolit imi place sa le impodobesc cu irizatiile cerceilor si mai putin cu coliere care ajung sa ma deranjeze fiind lipite de piele.

Acum nu zic sa purtati cercei grei, cat sa va doara capul, ci doar mari. De altfel, va indemn la experiment, la descoperirea laturii extroverte, ludice, spectaculare a accesoriilor.

Si va reamintesc ca si designerii romani au cercei statement care va merita atentia, banii si efortul de a-i contextualiza: prima cina in doi, cafeaua de duminica cu cea mai buna prietena, primul eveniment monden care-ti rasare din agenda, orice moment care te gaseste cu paharul de sampanie in mana…