deDor – boutique d’art roumain

Intr-o sambata lenesa de sfarsit de iarna, pe str. George Enescu, nr. 21 la o aruncatura de bat de Piata Romana, trec pe langa vitrina “de Dor”. Ii vechi, o bundita, vase de Cucuteni, obiecte de cult, bijuterii de influenta populara si un vas imens cu flori proaspete. Ma intorc din drum, era inchis. Imi scot telefonul si ii fac o fotografie cu intentia sa revin, sa descopar, sa vad indeaproape, sa aflu…

La putina vreme aveam sa ii arat poza de atunci, Inei Dinu, cocheta si mandra posesoare a “deDor, boutique d’Art roumain”. Am stat la taclale despre magazin, despre pasiunea ei pentru portul traditional romanesc redefinit in context urban, intrerupte cand si cand de exclamarile vizitatorilor, potentiali clienti atrasi si ei de vitrina, acel mojar de arta folclorica veche romaneasca, obiecte de arta cu influenta traditionala si amprenta personala.

Cum ai gasit calea catre “deDor”?

Calea catre boutique am gasit-o intamplator, intentia mea initala era alta in ziua aceea, cand s-a nascut ideea boutique-ului. Eram, sunt indragostita de obiectele de port popular, iar in dimineata respectiva cand am cunoscut-o pe Rozica Miclescu am vazut la tv ca se organiza un targ de mestesugari populari la Romexpo. Eu imi doream o ie, cum nu gasisem in oras, insa vazusem la mare cu un an in urma, pe o fata. O ie la care-mi ramasese sufletul. Si am zis, hai sa incerc si targul de mestesugari. N-am gasit ce cautam, insa am gasit-o pe Rozica. Nemaivazand pana atunci lucrari executate asa, le-am tot studiat. Pe Rozica am intrebat-o unde o gasesc dincolo de expozitie si mi-a spus cu modestie ca e la Valenii de Munte. I-am spus brusc, autentic, asa cum iti vine inspiratia: “Eu m-am gandit sa veniti si in Bucuresti si va propun un showroom!” Mi s-a parut o idee de business minunat si ea a fost uimita, dar si extrem de deschisa si pozitiva.

De a doua zi am pornit sa frunzaresc centrul orasului pentru un spatiu potrivit, am sunat-o pe Rozica si i-am spus ca eu sunt hotarata si caut spatiu. Ea mi-a confirmat inca o data ca este de acord, acest impuls mi-a dat incredere si am continuat. Totul a decurs foarte repede, caci am vrut sa pecetluiesc totul inainte de Craciun. Cu toata incarcatura emotionala a sarbatorii, simteam ca sunt sustinuta in aceasta perioada luminata din an, sa dau un start pozitiv intreprinderii mele. Pe 12 decembrie 2013 am deschis. Acum suntem o mica comunitate care s-a strans pe Facebook, oameni de pe strada care sunt atrasi de vitrina, recomandari.

Spatiul nu arata asa la inceput, ci treptat s-a recompus. Toti oamenii care m-au gasit au venit de la sine. La fel cum se intampla si cu decriptarea semnelor cusute de pe iile, fotele si alte obiecte din mica colectie pe care o detin.

Spre exemplu, daca tu stii ca ai coarnele berbecului cu tine, te simti protejat, este puterea ta in obiectul ala, il transformi in amuleta si ea isi duce la bun sfarsit misiunea.

Care a fost calea prin care ai ajuns la acest mix dintre nou si vechi cu obiecte traditionale, pastrandu-te departe de ideea de magazin de artizanat, asa cum il cunoastem?

Dorinta mea a fost sa propun o imagine a lucrurilor facute de taranca romanca, integrarea lor, un proiect identitar, sa ne arate de unde venim, dar pus in actualitate. Imbinarea asta mi s-a parut cea mai potrivita, din perspectiva nenegarii originilor, ci aducerea lor aici, in oras, intr-o forma blanda. Sunt persoane care prefera ii-le vechi sau cele care cauta obiecte cu tenta folclorica, insa noi.

Costumul traditional are menirea lui, dar in mijlocul orasului mi se pare cam nefiresc si astfel separi piesele, le porti intr-un context surprinzator. La un eveniment am purtat o fota neagra cu cusaturi metalice, o camasa de smoking, un brau de matase neagra si o pereche de stiletto rubinii. Un mare efect a produs tinuta, era neasteptat.

De ce se numeste “deDor”?

Pentru ca mi-am dorit sa creez un spatiu in care sa-ti ostoiesti dorul de traditie, de Romania, de obiecte lucrate manual, de frumos. Este singurul cuvant fara traducere intr-o limba straina, un cuvant romanesc care te duce cu gandul la nostalgie, dar si la duios si la patima. Cand treci pragul sa-ti treaca “de dor”.

Cand a inceput dragostea ta pentru obiecte traditionale?

Pentru haine a fost o pasiune dintotdeauna. Imi aduc aminte de la vreo 8 ani de o ie alba cu cusaturile rosii, doar rosii, cu maneca scurta si o poseta micuta tip traista, eram indragostita de ele. Mama aprecia lucrurile astea, intr-un plan subtil mi-a transmis asta. De cand a inceput curentul cu ia, de vreo cinci ani, am inceput sa o redescopar. Am inceput sa caut obiecte din zona traditionala care sa-mi placa. Rar gaseam. Insa, in momentul acesta am o colectie de accesorii si vesminte traditionale si vechi si noi. Cele noi sunt mai putin comune. Cele vechi sunt piese absolut speciale, spectaculoase.

Cum ajung in magazin obiectele traditionale vechi?

Din targurile de vechituri efectiv, sunt oameni care se duc in toate satele, pe toate ulitele si le vand in targuri.

Dar, sunt si surprize, am mai avut norocul cu o ie absolut fabuloasa, care a venit printr-o doamna care a poposit in magazin si a zis ca vrea sa lase spre vanzare o ie care are peste 100 de ani. In momentul in care a scos-o am ramas uimita, este din zona Sudului Olteniei, cusuta cu fir de matase si paiete pe un soi de panza topita. Mie imi place sa spun ca ea m-a gasit pe mine. A fost o bucurie imensa.

Spune-mi cum a ajuns unul din brandurile noi cu influente traditionale in galerie?

Nicoleta Chirica, creatoarea brandului Iutta, a intrat in galerie la putina vreme dupa ce am deschis, purta pe brat o poseta a brandului ei care avea modelul “dor de Regina Maria”. M-am uitat la ea, ce poseta inspirata, mi-am spus, ea se uita uimita imprejur caci abia descoperise locul. Intr-un final am intrebat-o de poseta, mi-a spus ca ea este creatoarea si modelul de pe geanta se numeste “Dor de Regina Maria”. Atunci am intrebat-o daca stie cum se numeste galeria, iar cand a realizat ca este “deDor”, parca amandoua am decis ca nimic nu este intamplator.

Cum iti promovezi galeria “deDor”?

Imi vin ideile din calendarul crestin ortodox ori tinand legatura cu oamenii care expun la “de Dor”. Seria de evenimente am inceput-o cu Virgiliu Parghel, el are  niste lucrari de inspiratie folclorica, si imediat ce am decis sa vina in galerie, am organizat si un vernisaj, anul trecut in luna mai. Noaptea Galeriilor a fost un alt eveniment, i-am intampinat cu un pahar de vin, cu paine de casa (facuta de mama) si am stat la povesti pana spre dimineata.

De Ziua Internationala a Iei, pe 24 iunie am avut Noaptea de Sanziene. Atunci am facut o sedinta foto cu Iulia Gorneanu si alte fete intr-un lan de grau, apoi am folosit fotografiile ca material de promovare. Am avut coronite de Sanziene, toate fetele au fost imbracate in ii, am avut si vornicel, care ne-a povestit lucruri din vatra satului, a fost o sezatoare. Ramane evenimentul meu de suflet.

Intentionez sa mai fac niste vernisaje. Lucram la site, sa-i dam drumul. In prima faza va fi un site de prezentare. Nu cochetez tare cu experienta online, imi place tare experienta directa, sa simt energia lucrului.

Care este publicul galeriei?

Este foarte divers. Este incantat sa ma descopere turistul, am trimis si la Paris si la Londra obiecte de aici. Dar si in zona de corporate clienti, au delegatii si din zona de diplomatie si din zona intelectualilor care apreciaza obiectele antique si detin colectii personale. Si acum in perioada martisorului am avut cumparatori de la elevi de liceu pana la domni in varsta. Surprinde prin variatie pe toata lumea si fiecare gaseste potrivita cate o zona, fie de obiecte de cult religios, fie decor interior, fie bijuterie, vestimentatie, accesorii.

Este un business de nisa, nu ma propun ca un magazin ordinar. Nu vand naie, brelocuri, Dracula, scrumiere, nu e zona mea, e supraincarcata piata.

Preturile sunt in consecinta valorii fiecarui lucru, am ajuns la concluzia ca pretul este o conventie si nu are legatura cu munca extrem de mare, uriasa care e depusa cand se coase o ie cu trei perechi de ochelari pe ochi sau tese un covor si are buricele degetelor crapate si sangerande. Energia si timpul investit sunt colosale, nu ai cum sa le evaluezi.

La ce preturi ajung ii-le noi, dar cele vechi? De unde sunt?

Intamplator m-am intalnit cu doamna care are atelierul de ii. Tehnica coaserii este de Breaza. Pretul este de 600 lei, ii-le vechi variaza in functie de bogatia cusaturii, de la 400 lei la 2000 lei.

Se intoarce si imi arata o ii asezata in spatele meu: “Este o lucrare veche de Valcea, peste 100 de ani, cusuta toata in margele, o capodopera. Acolo e o declaratie de viata. Ii-le se coseau iarna, la vatra casei si se faceau niste descantece, focul alchimiza totul of-ul ei si toate sperantele ei, femeia stia ca e protejata, ca ia o sustine, ca nimic nu a fost pus la intamplare. Este o declaratie a femeii care a cusut-o. Ele, iile difera pe parcursul vietii si sunt declarate semiotic, cromatic diferit. O ie la botez, o ie cand era de maritat, cand era sotie, cand astepta un copil, cand alapta, cand era vaduva, cand devenea bunica, pentru inmormantare. Toate aveau un rost.”

Acum gasesc din ce in ce mai putine obiecte autentice bine pastrate. Se micsoreaza orizontul. Nemaivorbind, ca eu am estimat ca in 10 ani de zile nu o sa mai aiba cine sa coasa nici ii-le acestea noi. Femeile care le cos acum sunt deja in varsta. Femeile tinere nu mai sunt interesate sa preia mestesugul, sa-l perpetueze. Fetelor, luati-va acum, cat mai aveti de unde! Varianta cea mai apropiata va fi industrializarea, cusute in China.

Care e componenta educativa a fiecarei interactiuni cu aceste obiecte, caci odata cu ele tu impingi niste informatii in lume?

Vreau sa scot imaginea creatorului roman din derizoriu. In sensul in care sa se priceapa ca lucrul care i-a iesit din mana taranului a fost facut cu rost, sa se inteleaga de unde venim, cu ce valori si unde ne ducem. Putin cu finete vin catre client cu cate o informatie, ii dau si o poveste odata cu un obiect. Vine cu povestea autorului, a tehnicii, dezvalui conceptul obiectului, coerent, corect, cu cea mai curata intentie. Se intorc oamenii care trebuie sa se intoarca, sa constate calitatea, valoarea, sa fie un dar cu poveste. Pleaca de aici trei oameni, vor afla inca 50 si se largeste aria.

E un tezaur urias, e fascinanta decriptarea semnelor cusute. Sunt semne cu o vechime ancestrala.

Cand imi povestesti de ii-le din China, ma doare caci ne indepartam de la matrice. Ne pierdem. De aceea am vrut sa le aduc arhaicul in urban, sa-l pun intr-o lumina care sa-l potenteze, sa fie o sinergie, sa nu ne negam trecutul ca natie. Fiecare om sa afle cum se inglobeaza imaterialul in material, cum s-a trasmis pasiunea in obiect, caci energia omului acela acolo, timpul, viata lui.

Potoliti-va dorul de frumos si cautati deDor, boutique d’art roumain, imediat ce ajungeti in centru – str. George Enescu, nr. 21, ori aruncati inainte un ochi pe FB.

Credit foto: arhiva FB deDor

Cu drag si dor,

Gabi Urda